Paul Radu: „Moldova, atât de mică şi prinsă între atâtea interese, este un fel de loc de joacă pentru corupţi”
„R. Moldova este un stat foarte vulnerabil, prins la mijlocul unor interese financiare imense, cu o capacitate foarte mică de reacţie, când e vorba despre agenţiile guvernamentale, care ar trebui să contracareze de la spălare de bani la trafic de tot felul. Din păcate, Moldova, fiind atât de mică şi fiind prinsă între atâtea interese, este un teritoriu, un fel de loc de joacă pentru corupţi. Şi nu doar pentru corupţi din R. Moldova, ci şi din afara graniţelor. Vorbesc inclusiv de corupţia care vine din România, dar, evident, foarte multă din Ucraina, din Rusia, din alte ţări din regiune”. Declarația a fost făcută de către Paul Radu, jurnalist specializat în investigații transfrontaliere, în cadrul unui interviu acordat reporterilor de la Radio Europa Liberă.
Jurnalistul de investigații este de părere că R. Moldova trebuie să-şi întărească agenţiile care pot să lupte împotriva crimei organizate și să coopereze cu alte ţări, când vine vorba de combaterea criminalităţii transfrontaliere. „Fiindcă partea cea mai mare din criminalitatea care are loc în R. Moldova se revarsă în afara graniţelor. Moldova e doar o victimă în reţele mult mai mari de crimă organizată”, susține Paul Radu.
Întrebat care e impactul investigaţiilor pe care le face, jurnalistul a recunoscut că impactul poate fi observat mai mult în afara graniţelor Moldovei. „Eu aş vrea să văd mai multă acţiune din partea autorităţilor din Moldova. Dar ştiu că e foarte greu să acţionezi într-un mediu care e atât de corupt, unde atât în politică, cât şi în sistemul judiciar există atât de multă corupţie. Însă, dincolo de graniţele Moldovei, impactul este mare, fiindcă au fost firme închise în tot felul de ţări în Europa, în Noua Zeelandă, după investigaţiile noastre, firme implicate în cazuri de corupţie care aveau loc în Moldova”, a menționat Paul Radu.
Întregul interviu îl puteți găsi aici.
Foto: Nicolas Friess