Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Partidele pro-europene au monopolizat şefia…

Partidele pro-europene au monopolizat şefia raioanelor

Partidul Democrat şi Partidul Liberal Democrat au obţinut, până miercuri, 15 iulie 2015, cei mai mulţi preşedinţi de raioane, aleşi în funcţie. Până la această dată, au fost aleşi şefii în 21 de raioane. 12 preşedinţi reprezintă PD, 8 – PLDM şi unul singur – PSRM. În 11 raioane, preşedinţii încă urmează să fie aleşi.

Ion Arteni, de la Partidul Democrat, este noul preşedinte al raionului Nisporeni. Pentru el au votat 20 de consilieri din cei 33 aleşi. Pentru Arteni şi-au dat votul 15 democraţi, 2 comunişti, un socialist şi doi de la PPEM. La Nisporeni au fost aleşi şi trei vicepreşedinţi: Ion Sturza, de la PPEM, Ion Ţugulea, de la PCRM şi Ghenadie Verdeş, de la PDM. Şi la Orhei un democrat va conduce raionul, după ce Alianţa Pro-Europa de la Orhei, creată de PD, PL şi PPEM, dar fără PLDM, l-a votat pe Tudor Golub, actualul şef al Oficiului Teritorial al Cancelariei Guvernului. Reprezentanţii PL – Roman Boţan şi Sergiu Miron şi al PPEM – Ilie Rabii, au devenit vicepreşedinţi de raion. La Rezina, a rămas acelaşi preşedinte, democrata Eleonora Graur, fiind votată de 17 din cei 27 de consilieri aleşi, primind voturile a 11 democraţi, 4 consilieri PCRM şi 2 consilieri PLDM. Andrei Godoroja, de la PCRM, şi Arcadie Muşinschi, de la PD, au devenit vicepreşedinţi. Vasile Marandiuc, tot de la PD, va fi următorul preşedinte la Sângerei. Şi la Şoldăneşti, prin Svetlana Rotundu şi la Ştefan Vodă, prin Nicolae Molozea, PD a obţinut funcţiile de preşedinţi de raioane. PD a mai luat preşedinţia raioanelor Criuleni, prin Iurie Adreuţă, Donduşeni, prin Victor Chiriac, Drochia, prin Vasile Grădinaru, Făleşti, prin Iraida Bânzari, Floreşti, prin Ştefan Paniş şi Glodeni, prin Ion Leucă.

Anatolie Dimitriu, până de curând deputat în Parlament pe listele PLDM, a fost ales preşedinte al raionului Ialoveni. Dimitriu a anunţat deja că va renunţa la mandatul său de deputat, în favoarea celui de preşedinte de raion. Victor Bânzari şi Tudor Grigoriţă au fost votaţi în calitate de vicepreşedinţi. Şi la Leova a fost ales un liberal-democrat în fruntea raionului. Este vorba despre Ion Gudumac, pentru care au votat 19 consilieri, 9 din partea PLDM, 4 de la PCRM, 2 reprezentanţi ai PD, 3 de la PSRM şi 1 din partea Blocului PPEM. În calitate de vicepreşedinţi au fost aleşi reprezentanţii PD şi PCRM. Gudumac a mai fost preşedinte între ani 2007-2011. Alexandru Barbăroşie, tot de la PLDM, a devenit preşedinte de raion la Anenii Noi. Pentru candidatura lui au optat consilierii PLDM, PL, PCRM şi un consilier din partea Blocului Platforma Populară Europeană. Ion Ciontoloi de la PLDM a rămas preşedinte la Căuşeni. Noii consilieri de aici au ales şi trei vicepreşedinţi, pe Sergiu Gogu de la PLDM, Iurie Turtureanu, de la PL, şi Veaceslav Nigai, de la PCRM. La Călăraşi, începând cu 3 iulie, preşedinte este liberal-democratul Sergiu Artene. El a fost ales cu votul a 25 de consilieri din cei 30 prezenţi la şedinţă. Din 10 iulie, liderul Organizaţiei Teritoriale Cahul a PLDM este preşedinte de raion. Pentru candidatura lui Groza au votat 18 membri ai Alianţei pro-europene din Consiliul raional Cahul, constituită din consilierii PLDM, PDM şi PL. La Soroca, PLDM a obţinut funcţia de preşedinte prin Mihail Mâţu, iar la Teleneşti, prin Diana Manole.

Singurul raion unde au câştigat până acum partidele de stânga, pro-ruseşti este Taraclia, acolo unde preşedinte a fost ales Chiril Tatarlî, de la PSRM-ul lui Dodon.
Vineri este programată şedinţă la Hânceşti, unde este posibil să fie ales preşedintele. Totodată, la Ocniţa, preşedintele raionului ar urma să fie ales în această sâmbătă. La Cimişlia nu a fost ales încă preşedintele, următoarea şedinţă fiind programată pentru ziua de marţi. La Râşcani, prima şedinţă a noilor consilieri este programată abia pentru data de 22 iulie 2015. Nici în Cantemir, Briceni, Basarabeasca, Ungheni, Străşeni, Dubăsari şi Edineţ nu au fost încă aleşi preşedinţii raioanelor.

Echipa ZdG