• VIDEO/ Octavian Țîcu, despre hotărârea Curții Constituționale: „S-a făcut dreptate după 27 de ani”

    VIDEO/ Octavian Țîcu, despre hotărârea Curții Constituționale: „S-a făcut dreptate după 27 de ani”
    Foto: Pro TV
    12 ianuarie 2021 | 14:53

    După ce Curtea Constituțională a R. Moldova a declarat neconstituțională marți, 12 ianuarie, o sintagmă din legea cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice, liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țîcu, a făcut câteva declarații în cadrul unui briefing de presă.

    Deputatul susține că s-a făcut dreptate după 27 de ani.

    „Este o zi fericită pentru mine, în primul rând, și cred că și pentru sute sau mii de oameni care prin decizia de astăzi a Curții Constituționale și-au văzut făcută dreptatea. Sesizarea pe care am depus-o pe 6 iulie 2020 privind recunoașterea statutului de victime a represiunilor politice pentru copiii care s-au născut în Siberia a fost considerată acceptată. Deci, s-a făcut dreptate după 27 de ani”, a spus Țîcu.

    Totodată, liderul PUN susține că aceste categorii de oameni au fost discriminate de mai multe ori.

    „Prima oară au fost discriminați atunci când s-au născut în Siberia și au fost nevoiți să suporte alături de familiile lor toate dificultățile deportării. A doua discriminare se referă la statutul de familie dușman al poporului pe care acești oameni le-au purtat de-a lungul timpului. Cea de-a treia discriminare la care au fost expuși acești oameni a fost prin Legea din 29 noiembrie 1994, care le-au luat dreptul de a pretinde la statutul de victimă a represiunilor politice și la beneficiile pe care le-ar fi avut de la acest statut”, a conchis Țîcu.

    Marți, 12 ianuarie, Curtea Constituțională a examinat sesizarea depusă de liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țîcu, privind controlul constituționalității unor prevederi din articolul 1 al Legii nr. 296 din 23 noiembrie 1994 pentru interpretarea unor prevederi ale Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice. CC a declarat neconstituțională o sintagmă din legea cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice.

    Este vorba despre sintagma care spune că „copiii persoanelor supuse represiunilor, care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele, se consideră copii proveniți din căsătoria încheiată până la represiune”.

    Sesizarea a fost depusă de Țîcu în iunie 2020.

    Potrivit deputatului, existența acestei sintagme face ca „aproximativ 300 de persoane să fie lipsite de dreptul elementar de a beneficia de statutul de victime ale represiunilor regimului totalitar comunist”, a remarcat deputatul.

    Membrii PUN consideră sintagma „copiii persoanelor supuse represiunilor, care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele, se consideră copii proveniți din căsătoria încheiată până la represiune”, contrară prevederilor art. 1 din Constituție, art.4 și art. 16, alin.1 și 2 care stabilește principiul egalității și care menționează că toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fața legii și autorităților publice fără deosebirea de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, apartenență politică, avere sau origine socială.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Proteste la Moscova: Rusia cere „explicaţii” Ambasadei SUA

    Ambasada SUA la Moscova va trebui să dea explicaţii pentru publicarea pe site-ul său de internet a „itinerariilor” manifestaţiilor opozanţilor de sâmbătă, a anunţat Ministerul rus al Afacerilor Externe, c…
    Proteste la Moscova: Rusia cere „explicaţii” Ambasadei SUA

    Alte 635 cazuri de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 ore. 15 persoane au decedat în urma complicațiilor

    Alte 635 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în R. Moldova. Din numărul total de cazuri, 5 sunt de import (2-Ucraina, 1-Irlanda, 1-Marea Britanie, 1-Egipt). Numărul total teste efectua…
    Alte 635 cazuri de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 ore. 15 persoane au decedat în urma complicațiilor

    LIVE/ Proteste în sprijinul lui Navalny, în Rusia. Peste 1.600 de persoane au fost reținute

    Din Moscova şi până la Vladivostok, susținătorii lui Alexei Navalny, principalului opozant al lui Vladimir Putin, arestat în urmă cu o săptămână, la revenirea în ţară, protestează sâmbătă. Manifestațiile s-au l…
    LIVE/ Proteste în sprijinul lui Navalny, în Rusia. Peste 1.600 de persoane au fost reținute

    Cunoscutul jurnalist american Larry King a decedat

    Cunoscutul jurnalist american Larry King s-a stins din viață, din cauza complicațiilor date de COVID-19, scrie Mirror. Acesta s-a aflat internat în spital de la începutul lunii ianuarie. Decesul Larry King în…
    Cunoscutul jurnalist american Larry King a decedat

    FOTO/ Iulia Navalny a fost reținută la Moscova

    Soția opoziționistului Alexei Navalny, Iulia, a fost reținută la Moscova, în timpul protestului. Aceasta a postat pe Instagram o fotografie din duba poliției. Tot la protestul din Moscova a fost reținută Lubov…
    FOTO/ Iulia Navalny a fost reținută la Moscova