Ministrul afacerilor externe al Cehiei va efectua vineri o vizită la Chișinău, la invitația omologului său moldovean
Ministrul afacerilor externe al Cehiei, Jakub Kulhánek, va efectua vineri, 10 septembrie, o vizită la Chișinău, la invitația viceprim-ministrului, ministrului afacerilor externe și integrării europene al R. Moldova, Nicu Popescu.
Programul vizitei oficialului ceh include întrevederi cu omologul său moldovean, Nicu Popescu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministra, Natalia Gavrilița.
În cadrul discuțiilor vor fi abordate principalele aspecte ale cooperării moldo-cehe, programele de asistență pentru dezvoltare destinate țării noastre, precum și agenda europeană a R. Moldova, în perspectiva viitorului Summit al Parteneriatului Estic, anunță Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).
Cei doi oficiali vor susține declarații de presă comune în incinta MAIE vineri, 10 septembrie, începând cu ora 11:25.
Declarațiile de presă ale oficialilor vor putea fi urmărite în regim online și pe pagina Facebook a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Ministrul afacerilor externe al Greciei, Nikos Dendias, a efectuat joi, 8 septembrie, o vizită la Chișinău, la invitația viceprim-ministrului, ministrului afacerilor externe și integrării europene al R. Moldova.