Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Mesajul deputaților din Primul Parlament…

Mesajul deputaților din Primul Parlament la 30 de ani de la votarea Declarației de Suveranitate: „Am asistat la degradarea continuă a clasei politice”

La 23 iunie 1990, deputaţii Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste au adoptat Declaraţia de Suveranitate. De atunci, anual, în această zi este sărbătorită Ziua Suveranităţii Republicii Moldova. Astfel, în contextul împlinirii a 30 de ani de la votarea Declarației de Suveranitate, deputații din Primul Parlament au emis o declarație publică.

„După trei decenii de la proclamarea Suveranității Republicii Moldova , noi, votanții acestui document epocal, constatăm cu profundă îngrijorare că cele mai importante deziderate ale Declarației de Suveranitate au fost compromise. Șansa istorică, pe care am oferit-o următoarelor generații de politicieni, prin valoarea conceptuală, politică și strategică a Declarațiilor de Suveranitate și de Independență, a fost ratată. În consecință, asistăm la o disoluție catastrofală a instituțiilor de bază ale statului, care au fost create pentru a asigura suveranitatea poporului și drepturile cetățenilor”.

Deputații susțin că, din păcate, viziunea politică a Primului Parlament, expusă foarte clar în Declarațiile de Suveranitate și Independență, căile de dezvoltare ale Republicii Moldova, trasate în documentele de bază juridice, economice, sociale, educative, culturale și ecologice, nu au fost preluate ca cea mai prețioasă moștenire de către Parlamentele de după 1994, fiind excluse în mod premeditat, subversiv și anticonstituțional din programele lor de guvernare.

„În rezultat, timp de un sfert de veac am asistat la degradarea continuă a clasei politice, a transformării partidelor în proprietatea unor clanuri oligarhice și lideri mărginiți, în coruperea masivă a justiției, în confiscarea presei independente de către grupările de la putere și excluderea definitivă a responsabilității și moralei din politică. Formarea unui cadru juridic deformat în selectarea candidaților pentru președinție, parlament și guvern, modelul electoral neperformant și anacronic, dezinformarea și manipularea electoratului, au asigurat accesul în instituțiile fundamentale ale statului ale unor indivizi corupți și ale unor grupări obscure, care utilizează bugetul de stat în interesul lor personal, pentru a se îmbogăți și a se menține la putere, fără a se îngriji de populația sărăcită și de modernizarea R. Moldova.

În ultimii ani, situația s-a agravat prin faptul că importanți decidenți politici, în frunte cu șeful statului, negociază cu fostul centru colonial Suveranitatea și Independența noastră, trădând interesul național în favoarea ambițiilor imperiale ale Kremlinului. Pe acest fundal de trădare, se produce disoluția și criminalizarea instituțiilor statului, care sunt instrumentele de bază ale exercitării puterii poporului. Acaparate de Igor Dodon, Președinția, Parlamentul și Guvernul sunt infectate puternic de corupție, incompetență și trădare, înstrăinându-se iremediabil de interesele naționale și de problemele cetățenilor.

Degradarea intelectuală a corpului legislativ, a instituției prezidențiale și a celei guvernamentale, migrația interminabilă și târgul de deputați din Parlament, nerespectarea procedurilor democratice, lipsa unui sistem de echilibru, care ar oferi garanții tuturor opțiunilor politice, nivelul dezastruos al creației legislative și culturii politice, caracterul profund demagogic al discursului politic, – toate acestea au descalificat Legislativul, transformându-l într-o mașină de vot pentru realizarea intereselor clanurilor de la putere.

Guvernul, dincolo de încercarea disperată de a-și crea aparențe tehnocratice, este o unealtă docilă a puterii personale a președintelui Dodon, care nici nu-și camuflează intenția readucerii Republicii Moldova la statutul de colonie de până la Declarația de Independență. Amatorismul în politica internă și trădarea interesului național în politica externă, ne-a transformat într-un stat marionetă, condus de către oligarhi și populiști incompetenți, care țin populația sub limita sărăciei și care creează condiții favorabile pentru extinderea pandemiei de Covid-19.

Justiția, care ar trebui să asigure respectarea necondiționată a normelor legale și constituționale, inclusiv a principiilor Declarațiilor de Suveranitate și de Independență, s-a transformat în instrumentul șefului de stat și al politicienilor de cel mai înalt rang pentru a promova interese străine, în detrimentul celor naționale și pentru a menține un război interminabil între clanurile banditești pentru redistribuirea sferelor de influență, a bugetului și a proprietăților de stat. În aceeași situație de slugărnicie se află și holdingurile de mass-media emanate și atașate de rețelele corupte și mafiote de la putere, reprezentate de Igor Dodon”.

La cei 30 de ani de la proclamarea Suveranității, deputații Primului Parlament califică situația ca fiind una dezastruoasă și sensibilizează societatea asupra pericolului enorm de pierdere a tuturor cuceririlor dobândite prin implicarea și sacrificiul mai multor generații.

„Considerăm că alegerea unui alt Președinte al R.Moldova la 1 noiembrie 2020, poate servi un început de renaștere a instituțiilor prin reanimarea principiilor formulate în Declarațiile de Suveranitate și de Independență cu privire la Statul de drept, asigurarea libertăților fundamentale și integrarea societății moldovenești în spațiul ei național și european”, conchid deputații:

Arseni A., Buga I., Bejenuță P., Bastovoi A., Besleagă Vl., Carandiuc B., Culea C., Cernei D., Costas I., Dabija N., Drută M., Dolganiuc V., Druc M., Eremia I., Ghidirim Gh., Hioară Gh., Holban D., Lefter T., Macrinici T., Madan I., Maimescu Șt., Mărgineanu I., Mereuță I., Mițcul I., Misail N., Moraru N., Munteanu P., Neagu I., Novac I., Negura I., Pârvan P., Poiată M., Palii I., Pascaru Vl., Reniță Al., Rusu M., Sagin V., Saulea A., Todos N., Todoroi D., Tampiza C., Țăranu An., Vasilachi Ig., Zgardan V.