Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Mesajele străzii vs Mesajele miniştrilor

Mesajele străzii vs Mesajele miniştrilor

… pentru cei care au dat mită

Viorel Chetrari,

directorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei

Persoanele care în acest an au dat mită – să-şi revizuiască priorităţile pentru anul viitor. În orice situaţie există soluţii, nu trebuie să recurgem la asemenea metode murdare, pentru că ne îngropăm. Celor care iau mită, le spun că vom avea noi grijă de ei.

… dlui Chetraru

Emil Bodiu,

antreprenor la Piața Centrală

Da’ cine e Chetraru? Dar, dacă e director la CCCEC, vreau să îi spun că problema e una. Daca se schimbă acum Guvernul, cine știe cine mai rămâne acolo. Principalul este ca instituțiile să își structureze lucrul. Nu așa cum se întâmplă. Un agent economic să fie controlat și de fisc, şi de CCCEC, și de Politia Economică. Un exemplu este controlul cu carnea de cal de la grădinițe. Ce, nu este altă instituție sanitară care să inspecteze cantinele grădinițelor? Este. Și încă ceva, în CCCEC se bagă mulți bani. Pentru că acesta trebuie să se ocupe de cazuri mari de corupție. Să-i prindă în flagrant pe funcționarii de rang înalt, până și pe miniștri. Da’ la noi e așa: doar cu vorba și gata.

… victimelor din 7 aprilie 2009

Mihai Catan,
ministrul Afacerilor Interne

În primul rând, regretăm că poliţia a fost implicată în acte de represiune faţă de tinerii protestatari, care au fost arestaţi, maltrataţi, şi MAI face tot posibilul ca aceste lucruri să nu se mai întâmple vreodată. Acestor tineri le doresc să-şi depăşească frica, să ştie că actualmente poliţia este în serviciul cetăţeanului. Noi vom acorda sprijin pentru reabilitarea lor şi vom asigura ca orice persoană care a pătimit să fie repusă în drepturi. Multă sănătate, ca să depăşească toate greutăţile.

… dlui Catan

Denis Bulat,
student

Relativ la activitatea MAI, l-aș nota pe ministrul Catan cu nota 7. Multe lucruri nu au fost finalizate, legat de dosarele „7 aprilie”. Persoanele implicate nu au fost trase la răspundere. Nici la momentul de faţă nu știm cine au fost făptașii acelor acțiuni de distrugere a instituțiilor statului, cei care au bătut prin comisariatele de poliție. Cred că anumite persoane din anturajul ministrului îl încurcă să își facă treaba cum ar trebui să o facă. Este necesar ca ministrul să efectueze în interiorul ministerului o mică reciclare de cadre.

… dnei Matei

Valeriu Zubco,
procuror general

Eu îi mulţumesc dnei Elena Matei pentru urări. Ce poţi să-i doreşti unui om în ajun de sărbători, în ajun de Crăciun? Le doresc tuturor cetăţenilor R. Moldova sănătate, bunăstare, realizări profesionale la fiecare şi doar bucurii de la cei dragi. Ce este mai important pentru cetăţenii noştri astăzi decât sănătatea şi bunăstarea?

… dlui Zubco

Elena Matei,
angajată în medicină

Să facă ordine în Procuratură. Dosarele care trebuie să iasă la iveală se dosesc, le clasează toate. Şi ceea ce nu trebuie să iasă la suprafaţă iese. De fiecare dată se întâmplă aşa. Procuratura lucrează, însă nu lucrează calitativ. Mesajul meu este că, dacă Zubco o să schimbe ceva în Procuratură, să schimbe de la A la Z. Adică de la procurorul general şi până la ultima servitoare. Că noi am văzut cum au lucrat cu „7 aprilie”. Nu mai cunoaştem adevărul. Procurorii i-au anchetat pe mai mulţi politicieni şi toţi au ieşit curaţi. Şi asta pentru că totul se plăteşte şi totul se ascunde.

… familiilor cu mulţi copii

Valentina Buliga,
ministra Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei

Familiilor cu mulţi copii le urez ca acest an să le aducă sănătate, condiţii normale de viaţă, sprijin din partea celor dragi, din partea autorităţilor locale şi a statului. Cu regret, familii cu copii în situaţii de risc avem multe şi doresc o mai bună implicare a comunităţii, responsabilizarea maximă a autorităţilor pentru a le susţine din plin. Le mai doresc să aibă un minim necesar, o casă, condiţii de trai, de studii, dar cel mai important, armonia şi dragostea părintească, înţelegere, pace, linişte, elemente care caracterizează o familie.

… dlui Buliga

Maria Costin,
pensionară

Să se gândească mai mult la pensionari. Aştept ca ministra să facă ordine şi modificări în legislaţie, ca oamenii care au contribuit la sistemul de pensii să nu fie înjosiţi. Ar trebui ca pensia minimă să fie de 2500 de lei. Eu am lucrat 30 de ani la Arhiva Naţională. Acum am o pensie de 570 de lei. Cine să ne ajute, copiii noştri? Mă scuzaţi, dar lor nu le ajung bani nici de chiloţi. Aşa că miniştrii ar trebui să se gândească la toţi copiii, nu doar la ai lor.

… victimelor justiţiei

Alexandru Tănase,
ministrul Justiţiei

În anul care vine, fiecare dintre cei porniţi în căutarea dreptăţii să obţină câte o hotărâre judecătorească irevocabilă, care să fie şi executorie. Le doresc tuturor multă sănătate şi prosperitate. Sper ca, în 2011, să le revină mintea cea de pe urmă şi împreună să reuşim lucruri frumoase. Referitor la urarea dlui Ladaniuc, aşa şi voi face. Să dea Dumnezeu să ajungem la guvernare şi voi lupta cu mafia din justiţie şi nu doar din justiţie.

… dlui Tănase

Victor Ladaniuc,
pensionar

Părerea mea este că ministrul Alexandru Tănase se manifestă destul de activ. Dar trebuie să lupte mai mult cu mafia din justiţie, ca să promovăm ceea ce înseamnă democraţia poporului. El ar avea nevoie de mai multă susținere din partea Guvernului pentru a face o reformă în justiție. Și nu să facem reforme în fiecare an. Facem una, dar bine gândită. Ar trebui de atras atenția și asupra sistemului judecătoresc, căci la noi judecătorii dau dreptate cui le convine lor.