Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Mâine este ultima zi de…

Mâine este ultima zi de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de Președinte al R. Moldova

Comisia Electorală Centrală (CEC) amintește că mâine, 1 octombrie curent, este ultima zi de depunere a documentelor și a listelor de subscripție pentru înregistrarea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020.

Astfel, documentele pentru înregistrarea candidaţilor la funcția de Președinte pot fi depuse până mâine, 1 octombrie, ora 17.00. În cazul în care doi sau mai mulţi pretendenți vor depune actele spre înregistrare în această zi, la ora 18.00, CEC se va convoca pentru a organiza tragerea la sorţi și stabilirea ordinii prealabile de înscriere a potențialilor candidați în buletinul de vot.

Până acum, în cursa electorală au fost înregistrați: Renato Usatîi (Partidul Nostru), Andrei Năstase (Platforma DA), Tudor Deliu (PLDM), Igor Dodon (independent) și Violeta Ivanov (Partidul „Șor”). Cererea de înregistrare a lui Andrian Candu (Pro Moldova) a fost respinsă. Totodată, Maia Sandu (PAS), Octavian Țîcu (PUN) și Dorin Chirtoacă (Blocul electoral UNIREA) au depus listele cu semnături, care urmează a fi verificate.

La cursa electorală au mai renunțat Ion Costaș și Alexandr Kalinin.

Alegerile prezidențiale vor avea loc la 1 noiembrie. Campania electorală va începe nu mai devreme de 30 de zile înainte de ziua alegerilor, adică la 2 octombrie.