Maia Sandu a acordat o distincție de stat viceministrei pentru afaceri europene a Ciprului
Președinta Maia Sandu a conferit „Ordinul Onoarei” viceministrei pentru afaceri europene a Republicii Cipru, Marilena Raouna. Decretul de conferire a distincției de stat este datat 30 iunie.
„Distincția a fost acordată în semn de înaltă apreciere pentru cooperarea excelentă și pentru angajamentul ferm față de promovarea politicii de extindere a Uniunii Europene pe durata exercitării de către Republica Cipru a Președinției Consiliului Uniunii Europene, precum și pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în avansarea procesului de aderare la UE”, se arată în mesajul Președinției.

Pe parcursul Președinției Consiliului Uniunii Europene deținute de Cipru, Republica Moldova a deschis oficial negocierile pentru primul grup de capitole și au fost lansate negocierile tehnice pentru alte trei grupuri de capitole, amintește Președinția.