Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   „Locul R. Moldova este în…

„Locul R. Moldova este în Europa civilizată și democratică”. Mesajul secretarului general adjunct al NATO de Ziua Europei

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO. Foto: George Călin

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a transmis marți, 9 mai, un mesaj de Ziua Europei, în care a menționat că „locul Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova este în Europa civilizată și democratică”.

Într-un mesaj publicat pe o rețea de socializare, Mircea Geoană a menționat că Uniunea Europeană nu trebuie să se abată de la valorile ei, precum democrația, domnia statului de drept, libertatea și respectul pentru drepturile suverane ale națiunilor de a-și alege destinul. Geoană a mai precizat că, în contextul războiului din Ucraina, „am demonstrat că suntem mai uniți decât oricând și mai pregătiți să rezistăm oricărei amenințări”.

La aniversarea a 73 de ani de la declarația ce a consfințit crearea Uniunii Europene și a pus bazele comunității de astăzi, vedem beneficiile directe pe care această umbrelă de valori, cooperare și prosperitate ni le oferă. Cred însă și că singura șansă ca idealurile părinților ei fondatori să fie împlinite este ca Uniunea Europeană să nu se abată de la valorile ei: democrația, domnia statului de drept, libertatea și respectul pentru drepturile suverane ale națiunilor de a-și alege destinul.

Din toate aceste motive, locul Ucrainei, locul Georgiei, locul Republicii Moldova, locul Balcanilor este în Europa civilizată și democratică. Și așa cum am demonstrat în ultimul an, suntem mai uniți decât oricând și mai pregătiți să rezistăm oricărei amenințări”, a scris pe pagina sa de Facebook secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

În fiecare an, pe 9 mai, R. Moldova sărbătorește Ziua Europei. În acest an, activitățile dedicate Zilei Europei 2023 vor avea loc pe tot parcursul lunii mai și vor evidenția valorile și cultura UE, precum și asistența oferită de UE și statele sale membre, în beneficiul cetățenilor R. Moldova, potrivit Delegației Uniunii Europene în R. Moldova.

Anul acesta, tradiționalul Orășel European este deschis publicului din Chișinău și Leova. În capitală, Orășelul European este organizat pe 13 mai, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), urmat seara de un concert de excepție susținut de Marcel Ștefăneț – Ethno Republic, Opincuța Folk-Group, SATOSHI și formația etno rock Zdob și Zdub.

Delegația UE invită toți doritorii să participe la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Europei, care vor avea loc în perioada 9-31 mai. Agenda evenimentelor este disponibilă AICI.