Inspectoratul pentru Protecția Mediului va putea verifica proveniența produselor piscicole

Inspectoratul pentru Protecția Mediului va avea dreptul de a verifica documentația persoanelor fizice și juridice privind proveniența peștelui și altor organisme acvatice în caz de transportare sau comercializare. La fel, instituția va aplica amenzi în caz de nerespectare a legislației.
Parlamentarii au votat, în prima lectură, Proiectul de lege privind modificarea Legii privind fondul piscicol și Codului Contravențional al Republicii Moldova.
Proiectul are ca scop excluderea fenomenului pescuitului ilegal și al braconajului piscicol în obiectivele acvatice de pe teritoriul țării.
În prezent, conform prevederilor Codului Contravențional, încălcarea regulilor de transportare și comercializare a produselor pescuitului și altor organisme acvatice se constată și se examinează de către colaboratorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), care monitorizează doar calitatea produselor. Proveniența acestora nu este verificată de nicio instituție.
Modificările propuse vor permite conjugarea eforturilor Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și a Inspectoratului Pentru Protecția Mediului de a desfășura acțiuni comune în domeniul securității mediului ambiant și vor contribui la restabilirea resurselor piscicole în cele două artere vitale – râurile Nistru și Prut.
Autorul inițiativei legislative este deputatul Nicolae Ciubuc, președintele Comisiei mediu și dezvoltare regională.
De notat că, începând cu 1 aprilie 2016, în Republica Moldova a fost interzis pescuitul industrial și comercial pentru a conserva resursele biologice acvatice și pentru a asigura restabilirea acestora. Actualmente, acvacultura este limitată la câteva specii de pești – crap, caras, sânger, novac, amur și somon african. Orice altă specie de pești din apele dulci pe piață provine din braconaj sau este de import.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.