• Înainte de demisie, la Nobil, Drăguțanu s-a întâlnit în secret cu Andrian Candu

    Înainte de demisie, la Nobil, Drăguțanu s-a întâlnit în secret cu Andrian Candu
    24 septembrie 2015 | 17:51

    Duminică, 20 septembrie 2015, Dorin Drăguțanu, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei s-a întâlnit cu Andrian Candu, președintele Parlamentului. Întâlnirea a fost una neoficială și a avut loc la restaurantul hotelului Nobil din centrul Capitalei.

    Sursele ZdG precizează că cei doi au ajuns separat la restaurant în jurul orei 16.00 și au stat până după ora 23, într-un loc dosit de ochii celor prezenți. Precizăm că localul unde a avut loc întâlnirea aparține nașului de cununie al speaker-ului Candu, prim-vicepreședintelui PD, Vladimir Plahotniuc.

    Luni, adică a doua zi după această întâlnire, Dorin Drăguțanu și-a prezentat demisia. Decizia a fost catalogată de mai mulți experți drept una surprinzătoare, pentru că a survenit în ajunul vizitei reprezentanților Fondului Monetar Internațional la Chișinău, care urmau să discute, inclusiv cu guvernatorul, un eventual împrumut pentru țara noastră.

    Am încercat să aflăm despre ce au discutat cei doi și dacă întâlnirea a influențat decizia lui Drăguțanu de a părăsi postul după șase ani de guvernare a Băncii.

    După apeluri repetate, președintele Parlamentului a răspuns la telefon și ne-a acuzat de „insistență obraznică”. Întrebat despre ce a discutat cu guvernatorul demisionar, acesta a evitat un răspuns. El nu a confirmat, dar nici nu a negat întâlnirea. Mai mult, speaker-ul ne-a recomandat să apelăm Serviciul de presă al instituției atunci când apar întrebări.

    Ulterior, am contactat Serviciul de presă al Parlamentului pentru a obține pe această cale un oarecare răspuns. Am discutat cu Victoria Ocară, consilierul președintelui, care ne-a confirmat că ce doi s-au întâlnit. Doar că, luni, 21 septembrie, în biroul lui Candu, după ce Drăguțanu a susținut conferința de presă în cadrul căreia și-a anunțat demisia și nu duminică.

    Cu referire la întâlnirea de duminică, consilierul speaker-ului a declarat că nu cunoaște nimic, deoarece duminica este zi de odihnă. Ulterior, Victoria Ocară a revenit cu un apel și a confirmat întâlnirea. Ocară susține că aceasta a avut loc duminică, “la solicitarea expresă a guvernatorului într-un local privat din Capitală, fapt confirmat de președinte în cadrul unei emisiuni TV”. Discuția a vizat, inclusiv demisia anunțată a doua zi de Drăguțanu și s-a desfășurat în acel local privat, și nu în birourile de serviciu, pentru că era zi de odihnă. “Dl președinte a avut și luni dimineața (tot înainte de demisie) o întâlnire cu cei doi reprezentanți ai BNM, care a vizat, la fel, demisia acestora”, ne-a confirmat Victoria Ocară.

    Încercările numeroase de a discuta subiectul cu Dorin Drăguțanu nu s-au soldat cu succes. Guvernatorul nu a răspuns la telefonul său mobil. Am urmat aceeași tactică și am solicitat Serviciului de presă al BNM un răspuns oficial. Ofițerul de presă ne-a asigurat că revine cu un apel pentru a ne transmite declarația șefului demisionar. Nu am primit niciun sunet, așa că am insistat. De această dată ofițerul de presă a declarat că a anunțat guvernatorul despre solitările noastre, dar acesta este prea ocupat cu atribuțiile funcției și nu are timp, deocamdată, pentru a răspunde presei. În această seară, BNM a anunțat că Drăguțanu este plecat din țară, fiind la Tbilisi, la o reuniune a guvernatorilor.

    candAmintim că, speakerul Andrian Candu și-a exprimat, cel puțin oficial, nemulțumirea privind demisia pripită a șefului BNM. Acesta afirma la începutul săptămânii că hotărârea trebuia să fie anunțată cu trei luni mai devreme, înainte de a se vorbi despre această hotărâre în public. „Demisia lui Drăguțanu și a lui Moloșag nu va ajuta cu nimic țara. Dimpotrivă, aceste demisii ar putea să afecteze și mai mult țara. Există anumite riscuri.”, a declarat Candu imediat după anunțarea demisiei guvernatorului.

    Precizăm că, Andrian Candu și Dorin Drăguțanu se cunosc de cel puțin 13 ani. Între 1998 și 2009, Dorin Drăguțanu a ocupat mai multe funcții de conducere în cadrul companiei de audit PricewaterHouseCoopers Moldova (PwC Moldova). În aceeași companie a activat și Adrian Candu în perioada 2002-2010, în calitate de manager senior. Precizăm că între 2003-2005 Drăguțanu a ocupat postul de Manager de Țară în compania PwC Moldova. Respectiv, Candu s-a aflat în subordinea lui Drăguțanu.

    Potrivit unor surse, anume relația dintre Andrian Candu și Dorin Drăguțanu l-a propulsat pe ultimul în funcția de guvernator al BNM. Aceleași surse susțin că între Mihai Ghimpu, liderul PL și Dorin Drăguțanu, guvernatorul demisionar nu există nicio relație de rudenie, așa cum s-a speculat în presă încă din momentul numirii acestuia la șefia BNM, în noiembrie 2009.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    În premieră, R. Moldova câștigă calificările Campionatului European de fotbal pe plajă

    Pentru prima dată în istorie, Moldova a devenit campioana calificărilor europene la fotbal pe plajă, Divizia B. Moldova a învins Estonia cu 4-1 în finala turneului care s-a desfășurat la Chișinău și este organi…
    În premieră, R. Moldova câștigă calificările Campionatului European de fotbal pe plajă

    Pfizer și Moderna cresc prețurile vaccinurilor vândute UE, pe măsură ce varianta Delta se răspândește

    Pfizer a crescut prețul vaccinului anti-COVID-19 cu mai mult de 25%, iar Moderna, cu mai mult de 10% în ultimele contracte de furnizare pentru Uniunea Europeană, în timp ce statele din blocul comunitar se confr…
    Pfizer și Moderna cresc prețurile vaccinurilor vândute UE, pe măsură ce varianta Delta se răspândește

    DOC/ Fostul judecător Oleg Sternioală a cerut strămutarea dosarului, în care cere anularea hotărârii CSM prin care a fost dat acordul să fie urmărit penal pentru îmbogățire ilicită, la o altă instanță egală în grad

    Fostul judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ) Oleg Sternioală se judecă de peste un an și jumătate cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pentru anularea hotărârii prin care instituția și-a dat ac…
    DOC/ Fostul judecător Oleg Sternioală a cerut strămutarea dosarului, în care cere anularea hotărârii CSM prin care a fost dat acordul să fie urmărit penal pentru îmbogățire ilicită, la o altă instanță egală în grad

    Ex-ministrul Apărării Alexandru Pînzari, plasat în arest pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 13

    Ex-ministru al Apărării Alexandru Pînzari, reținut vineri în dosarul fostei Direcții nr.5 a MAI, a primit 30 de zile de arest, conform unei decizii dictate de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
    Ex-ministrul Apărării Alexandru Pînzari, plasat în arest pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 13