Huliganism în Adunarea Populară a Găgăuziei?
Marţi, 3 iunie, Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) şi-a sistat activitatea din cauza unor dezordini, soldate cu violenţe, care s-au declanşat în sala de şedinţe a Adunării.
Chiar în debutul sesiunii, o parte dintre deputaţii APG au cerut demisia prezidiului organului legislativ.
Potrivit gagauzinfo.md, după ritualurile tradiţionale de la început de şedinţă, la tribună a ieşit deputatul Grigore Morar, care a lansat critici la adresa lui Dmitri Constantinov, preşedintele APG. Cei prezenţi i-au cerut lui Constantinov să restabilească ordinea, dar acesta nu a reuşit, deoarece nu a avut acces la microfon. Ex-preşedintele raionului Vulcăneşti, Serghei Cernev, a sărit peste masa prezidiului şi l-a lovit în faţă pe Constantinov. Între timp, jurnaliştii au fost forţaţi să părăsească sala de şedinţe. După primele 10 minute de conflict, la faţa locului au apărut colaboratorii poliţiei. Membrii fracţiunii democrate din APG cer demisia lui Constantinov şi a întregului prezidiu. Potrivit unor martori, a fost atacat şi başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal. Serghei Cernev a fost escortat la Inspectoratul de Poliţie de la Comrat.
În ziua conflictului, şi Dmitri Constantinov, preşedintele APG, şi başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, au refuzat să comenteze incidentul. În schimb, pe 4 iunie, Formuzal şi-a prezentat poziţia sa în legătură cu acest conflict. El a acuzat reprezentanţii Partidului Democrat (PDM) pentru acţiunile lor şi pentru sistarea şedinţei APG. „Trebuie să constat lipsa de reacţie din partea Procuraturii şi a Ministerului de Interne faţă de cele întâmplate la Comrat. Acest fapt îmi permite să presupun că există acţiuni concertate pentru a schimba conducerea din Găgăguzia, aleasă legitim. Aceasta vine din partea Coaliţiei de guvernare, care are influenţă politică asupra structurilor de ordine din regiune”, susţine Formuzal într-o adresare publică. Formuzal s-a adresat instituţiilor europene ca „să înceteze cooperarea cu democraţii”. În caz contrar, başcanul Găgăuziei susţine că atitudinea sa anti-europeană ar fi justificată. Başcanul mai susţine în mesajul său că toţi cetăţenii R. Moldova trebuie să-şi consolideze eforturile pentru a nu permite reluarea experienţei ucrainene în R. Moldova.
În susţinerea poziţiei sale anti-europene, Formuzal cheamă cetăţenii să nu mai voteze pe 30 noiembrie pentru partidele care astăzi se află la guvernare.
Pe de altă parte, Dumitru Diacov, preşedinte de onoare al PDM, a declarat pentru ZdG că incidentul de astăzi are la bază un conflict mai vechi între Cernev şi Formuzal, şi nu e vorba de un conflict politic. „Ei au conturi mai vechi, sunt băieţi fierbinţi. E regretabil. Sunt implicate relaţii personale mai adânci. Nu exclud că acest conflict este un început de campanie pentru alegerea başcanului, dar nu aşa se fac campaniile”, a remarcat Diacov.
Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, susţine că „acest comportament reprobabil nu face faţă aleşilor poporului, care au fost delegaţi să soluţioneze problemele cotidiene ale cetăţenilor din UTA Găgăuzia. Corman cheamă la calm şi solicită instituţiilor de drept să investigheze rapid cazul şi să sancţioneze efectiv persoanele responsabile de cele întâmplate.
În urma incidentului de marţi, Inspectoratul de Poliţie din Găgăuzia (IPG), colaboratorii căruia s-au aflat la faţa locului, a constatat că cei implicaţi în conflict au manifestat „un comportament agresiv, utilizând vorbe injurioase la adresa membrilor prezidiului, cu un deosebit cinism, ultimii au agresat fizic pe câţiva dintre ei”. Pentru a aplana conflictul, angajaţii poliţiei au dispersat grupul.
IGP anunţă că a iniţiat o procedură de constatare în vederea acumulării probelor concludente. În prezent, sunt desfăşurate acţiuni de identificare a tuturor persoanelor care au provocat conflictul.
Potrivit legislaţiei în vigoare, acţiunile respective se încadrează în bănuiala rezonabilă a unei infracţiunii prevăzute de art. 287 Cod Penal al R. Moldova, huliganism.
RdG