Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ghimpu: „Am rămas dezamăgiți”

Ghimpu: „Am rămas dezamăgiți”

Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, a declarat astăzi, 4 ianuarie 2015, că a rămas dezamăgit de componența guvernului propus de Ion Sturza și că era clar de la bun început că Guvernul nu va întruni numărul necesar de voturi pentru a fi învestit. Totodată liberalul a mai spus că, în zilele următoare, urmează să demareze discuții cu PD și Grupul Leancă pentru a forma o majoritate parlamentară.

„Noi, Partidul Liberal, am rămas dezamăgiți. Am crezut în ceea ce ne-a spus domnul candidat, că va veni cu o listă din cei mai buni manageri ai R. Moldova, cu studii peste hotare, în afara politicii dar, de fapt, dumnealui a venit cu o componență care ne-a prezentat că niciodată nu vom depăși această criză politică și social-economică cu astfel de oameni.

PLDM a refuzat timp de o lună și ceva să formăm o majoritate parlamentară, spunând că ei vor în opoziție, dar văzând componența guvernului Sturza am observat că acolo sunt membri și apropiații partidului liberal-democrat.

Era clar de la bun început că candidatura desemnată de Președintele R. Moldova nu va avea succes întrucât mi s-a spus chiar în ziua aceea că Partidul Democrat nu va participa și nu va susține această candidatură întrucât președintele R. Moldova nu a încercat să audă părerea fracțiunilor Parlamentului. Cred că era necesar să mai discutăm, să nu ne grăbim cu decretul fiindcă mai avem timp până la 29 ianuarie și să ajungem la un consens. Să ne convingem unul pe altul că ceea ce a decis Curtea Constituțională  era clar pentru noi toți. Acest lucru nu este nou, acest mecanism funcționează în toate statele unde avem republică parlamentară, dar din păcate s-a întâmplat ce s-a întâmplat și astăzi, în loc să punem punct crizei social-politice, unii s-au aventurat pentru a folosi nevoia cetățenilor și problemele lor pentru a se pregăti de o luptă politică.

Eu sunt optimist și sperăm că de data asta cei care n-au vrut să audă vor auzi, vor înțelege ce s-a întâmplat, vor înțelege ce înseamnă constituție, ce înseamnă stat, ce înseamnă oameni și ne va reuși. O să încercăm cu Partidul Liberal, Partidul Democrat și Grupul Leancă să inițiem din nou discuții pentru a forma o majoritate parlamentară”, a declarat Mihai Ghimpu.

Amintim că la ședința de învestire a Guvernului Sturza de luni, 4 ianuarie 2016, s-au prezentat doar 47 de deputați. În aceste condiții, ședința Parlamentului nu a putut avea loc.