FOTO Sărbătoare la Orhei, pe timp de pandemie: zeci de oameni participă la eveniment: „Vă așteptăm pe toți, la concert, la OrheiLand”
Sărbătoare la Orhei. Locuitorii de acolo marchează duminică, 8 noiembrie, ziua orașului. Pe timp de pandemie, în ultimele 24 de ore în R. Moldova fiind înregistrate peste o mie de cazuri de infecție cu COVID-19, zeci de oameni participă la evenimentele organizate la Orhei, unii fiind fără mască de protecție.
Pe site-ul Primăriei Orhei este menționat Orhei marchează astăzi hramul orașului, 466 de ani de la prima atestare documentară, și că la Orhei astăzi vor fi organizate mai multe evenimente.
La eveniment participă zeci de oameni, unii dintre ei fiind surprinși fără măști de protecție. Nici măsură privind distanțarea socială nu este respectată.



Ilan Șor, fiind dat în căutare internațională, a ținut un discurs online pentru locuitorii orașului Orhei.
„Noi timp de 5 ani au reușit să facem multe. Am făcut din Orhei cel mai bun oraș din R. Moldova. Voi de noi nu veți scăpa până nu vom face tot ce am promis”, a spus Șor.

La eveniment participă și deputații care au părăsit fracțiunea parlamentară Pro Moldova și care au format o nouă Platforma „Pentru Moldova” la care au aderat și deputații Partidului Politic Șor
Primarul de Orhei, Pavel Verejanu, a informat că startul oficial al sărbătoririi a fost dat de demineață.
„Sărbătoarea va începe duminică, la ora 10:00, în piața Vasile Lupu din Orhei, cu depuneri de flori la monumentul domnitorului Vasile Lupu. După asta, în centrul orașului, vom inaugura Iarmarocul „Toamna de aur”. În cursul zilei vor avea loc câteva concerte cu participarea artiștilor din Moldova și din străinătate”, a menționat Verejan.
Potrivit programului de sărbătoare de la Orhei, între orele 13:00 și 15:00, pentru generația în etate, în Parcul „Ivanos”, va avea loc un concert susținut de interpreții Igor Cuciuc, Olga Ciolacu și Gabriel Dorobanțu (România). Un concert pentru generația tânără va avea loc la „OrheiLand”, între orele 18:00 și 23:00. Aici vor evolua interpreții Lia Taburcean, Olia Tira și Mihail (România).
„Organizatorii vor oferi gratuit orheienilor și oaspeților orașului diverse „surprize dulci” în cadrul evenimentelor. Autoritățile vor asigura toate măsurile sanitare în contextul pandemiei. Organizatorii vor direcționat oamenii astfel ca nu să nu se formeze aglomerări, vor împărți gratuit măști de protecție și vor îi asigura cu dezinfectanți. Hramul orașului va culmina, în seara de 8 noiembrie, cu un impresionant show de artificii la „OrheiLand”. Toate evenimentele sunt organizate de Primăria Orhei și Consiliul raional Orhei, conduse de echipa lui Ilan Șor”, se menționează în comunicatul publicat pe site-ul Primăriei Orhei.
