(FOTO) Cum se votează pentru prezidențiale în Lituania
Și cetățenii moldoveni din Lituania au mers astăzi să-și exprime dreptul la vot. Mulți dintre ei au parcurs câteva sute de km pentru a vota.
„În jur de 40 studenți moldoveni fac studiile în Lituania, în orașele Klaipeda, Kaunas și Vilnius. Eu locuiesc și lucrez în Klaipeda, am finisat facultatea în aprilie, dar mi-am găsit un job aici și am rămas pentru moment. Îi cunosc pe mulți dintre studenții moldoveni din aceste orașe. Pe 31 octombrie am început să discutăm despre posibilitatea de a pleca la Vilnius sau Riga pentru a vota. Azi dimineață la orele 7:30-8:00 au fost 10 persoane la vot (7 studenți din Klaipeda, 2 studenți din Vilnius și eu). La orele 13-14 în total au votat 31 de persoane. Au mai venit studenții din Kaunas și alți cetățeni moldoveni care locuiesc în Lituania”, ne-a spus Victor Stratan din Lituania.
