Eroii Independenţei, la preţ de 100 de lei
Eroii Independenţei: între Onoare şi Uitare
Ion Costaş, ex-ministru al Apărării
Care onoare? Dacă până în 1994 se mai făcea ceva pentru ei, după 1994 li s-a luat şi din puţinul care li se dăduse… Guvernările noastre sunt laşe, slugarnice, se tem ca nu cumva să supere Rusia. Deputaţii care au votat Independenţa, au luat toţi Ordinul Republicii, dar pentru cei care au murit pentru această Independenţă – nimic, pe când lor, personal, trebuia să li se acorde, post-mortem, cea mai înaltă decoraţie de stat. Uitaţi-vă la ucraineni. Ieri, Rada i-a declarat eroi ai Ucrainei, cu toate onorurile şi privilegiile, pe toţi cei care au murit pe Maidan. Simţiţi diferenţele? De 2 martie „mai-marii noştri” vor merge la memorial, vor bea câte 100 de grame şi cu asta se vor spăla pe mâini pentru un an înainte.
Maria Lupaşcu, văduvă de război
Uitarea ne omoară, pentru că e nemeritată. Eu mi-am pierdut soţul la 23 de ani. Am rămas cu doi copii mici, unul de 6 luni şi altul de 2 ani. şi dacă în primii ani au mai existat nişte înlesniri la transport şi la plăţile comunale, după 1994 am rămas şi fără ele.. Până la vârsta de 18 ani a copiilor eu am avut o pensie de 156 de lei. Atât. Deşi soţul este Cavaler al Ordinului ştefan cel Mare, nu am avut nici un bănuţ în plus. Mi s-a spus că nu se cuvine, că soţul e mort. Ne descurcăm cum putem. Am înregistrat, recent, o Asociaţie a veteranilor de război-1992 şi vom încerca să ne apărăm singuri drepturile. Statul atâta face: o masă de pomenire de 2 Martie şi după asta toate se uită.
Anatol Croitoru, combatant
Despre care onoare vorbiţi? Dacă nu ar exista ziua de 2 Martie, cred că nu şi-ar aminti de noi tot aşa cum nu-şi amintesc în celelalte 364 de zile. Puţinele înlesniri pe care le aveam şi acelea au fost anulate, dar ei îşi ridică anual salariile, pensiile, indemnizaţiile. Am rămas la 100 de lei lunar pentru gaz, lumină, căldură… Sunt Cavaler al Ordinului ştefan cel Mare. Credeţi că mă ajută la ceva? Promit 500 de lei pe lună, după ce ies la pensie. Dar dacă nu ajung? De problemele noastre nu-şi bate capul nimeni. Nu există nicăieri nicio uşă care să se deschidă pentru noi.
Sergiu Musteaţă, istoric
Deşi s-au scris câteva cărţi, s-au făcut câteva documentare, lumea nu are, totuşi, o percepţie clară asupra a ceea ce s-a întâmplat. Unii vorbesc de un război de Independenţă, alţii de conflict armat. La nivel politic, speculaţiile sunt foarte mari. De aici, probabil, şi atitudinea, deseori ambiguă, faţă de luptătorii de la Nistru: unii îi idealizează, alţii îi detestă. Trebuie să avem aici o claritate la nivel politic şi academic, dar, mai întâi, la nivel academic, pentru că adevărul în politică contează mai puţin sau deloc. Păcat. Luptătorii de la Nistru au fost chemaţi la arme în numele unei cauze patriotice, iar azi nu au din partea statului nici atenţie, nici asistenţă. Au fost uitaţi şi când erau pe front, sunt uitaţi şi azi.
Valentin Dolganiuc, analist politic
Uitarea bate onoarea, pentru că cei care guvernează de 22 de ani R. Moldova nu au nimic nici cu Războiul de Independenţă, nici cu Independenţa. Eroii Războiului de Independenţă sunt în halul în care sunt, pentru că nu convin, aşa cum nu convine nici Declaraţia de Independenţă. Tragedia noastră e că Rusia îşi are agenţii ei de influenţă în toate structurile statului, iar aceştia au grijă să dea la o parte din viaţa R. Moldova tot ceea ce nu place Rusiei. Academia de Ştiinţe şi Ministerul Apărării au consemnat marţi, printr-o conferinţă comună, 25 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan, şi nu 22 de ani de la începerea măcelului de la Nistru. Mai trebuie să spunem ceva?
