Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ Socialiștii anunță că au…

DOC Socialiștii anunță că au adresat Curții Constituționale mai multe întrebări pe marginea subiectului desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru

Deputatul socialist Vasile Bolea a anunțat că marți, 19 ianuarie, membrii fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor au mers la Curtea Constituțională (CC) unde, printr-o sesizare, au adresat mai multe întrebări.

Bolea susține că prin sesizarea depusă, socialiștii au adresat Curții Constituționale șase întrebări pe marginea subiectului desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru de către președinta R. Moldova, Maia Sandu.

Vrem ca Curtea să dea niște răspunsuri clare și după aia președintele țării să acționeze în conformitate cu aceste hotărâri ale Curții Constituționale.

Am solicitat Înaltei Curți sa ne facă interpretare in sensul stabilirii:

1. Care este termenul limită în cadrul căruia Președintele urmează să facă prima desemnare a candidatului la funcția de Prim-ministru, în cadrul termenului general de trei luni?

2. Refuzul sau inacțiunea Președintelui de a desemna un candidat la funcția de Prim-ministru constituie faptă gravă prin care încalcă prevederile Constituției?

3. Care sunt consecințele cazului in care Președintele nu a desemnat candidatura la funcția de Prim-ministru, iar între timp s-a scurs termenul de trei luni?

Am adresat și următoarele întrebări Curții Constituționale:

Care sunt consecințele în cazul în care președintele a desemnat candidatura la funcția de prim-ministru ignorând cele 45 de zile precum și în cazul în care refuză să desemneze a doua candidatura la funcția de prim-ministru?

Constituie drept temei de dizolvarea a Parlamentului imposibilitatea formării Guvernului timp de trei luni drept rezultat al refuzului șefului statului de a desemnat candidat la funcția de prim-ministru?

Care este termenul maxim, termenul limită când președintele țării urmează să desemneze un candidat la funcția de prim-ministru?

Care este sancțiunea în cazul în care președintele, în continuare refuză sau nu vrea sau întinde termenul de desemnare a unui candidat la funcția de prim-ministru?”, a declarat parlamentarul socialist.

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, venit luni, 18 ianuarie, cu mai multe cu declarații în fața presei, după ședința executivului politic al PSRM. Acesta a declarat că R. Moldova se află într-o încertitudine totală și că situația politică din țară este foarte gravă. Totodată, acesta a dat ultimatum președintei Maia Sandu ca până la data de 1 februarie să desemneze un candidat la funcția de prim-ministru.