Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ Propunerile ANI la proiectul…

DOC Propunerile ANI la proiectul de lege privind modificarea cadrului normativ din domeniul integrității, inițiativă a fracțiunii PAS

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) consideră că trebuie exclusă condiționalitatea legală de a efectua auditul anual al ANI de către Curtea de Conturi, pentru că ar fi în exces. Aceasta este una dintre propunerile înaintate Parlamentului pe 6 august, de către Autoritate la proiectul de lege privind modificarea cadrului normativ din domeniul integrității, înregistrat ca inițiativă legislativă de către Fracțiunea Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).

Suplimentar, documentul a fost transmis spre informare în atenția Președenției R. Moldova și a instituțiilor internaţionale cu sediul la Chișinău.

Reprezentanții ANI susțin că au identificat, începând cu 2018, mai multe carențe în legislația de specialitate, iar în 2019, au elaborat un șir de propuneri pentru modificarea cadrului legal, care au fost prezentate, în mod repetat, Parlamentului și Guvernului, dar fără niciun rezultat.

„Avem convingerea deplină că toate comentariile formulate de către ANI vor fi analizate atent și considerate de către autorii proiectului. Accentuăm încă o dată faptul că avem același scop comun de a perfecționa și fortifica mecanismul de control al averilor și intereselor personale. Acest fapt va eficientiza semnificativ, atât activitatea inspectorilor de integritate, cât și implicit a Autorității, pentru a nu ne mai confrunta pe viitor cu aspecte lacunare din partea legislației în procesele de control a averilor nejustificate, diferențelor substanțiale sau evaluarea bunurilor la prețuri derizorii, etc”.

Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea nr.132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate – art.7, 8, 11, ș.a.; Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale – art.2, 4, 10):