Deputații PSRM nu vor vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu. A fost semnată o declarație de susținere
Deputații Partidului Socialiștilor din R. Moldova s-au convocat, astăzi, 17 iulie, în ședință pentru a discuta un șir de teme de actualitate și agenda parlamentară pentru următoarea săptămână. Potrivit unui comunicat de presă, una din temele de bază a fost moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu, înaintată de Platforma DA și susținută de Partidul Acțiune și Solidaritate.
„Deputații socialiști au condamnat ferm tentativele de destabilizare a situației în republică și aruncarea țării într-un haos în plină criză pandemică și economică. A fost subliniată importanța păstrării stabilității și păcii sociale în țară și continuarea sprijinului pentru oameni, inclusiv realizarea proiectelor naționale de infrastructură”, se arată în comunicat.
În final, toți cei 37 de deputați ai fracțiunii parlamentare a PSRM au semnat o declarație în susținerea Guvernului condus de prim-ministrul Ion Chicu.
Platforma DA a înaintat ieri, 16 iulie, în Parlament, moțiunea de cenzură pe care a înaintat-o împotriva Guvernului Chicu. Documentul a fost citit de la tribuna Parlamentului de către liderul fracțiunii.
Documentul a fost transmis Comisiei Juridice, iar potrivit legii, în următoarele 2 săptămâni, Parlamentul este obligat să dezbată moțiunea într-o sesiune extraordinară. Dacă va aduna cel puțin 51 de voturi, atunci Guvernul este demis.
Deocamdată, moțiunea a fost înaintată de deputații Platformei DA și cei de la PAS, care împreună au 25 de deputați. Anterior, cei de la PRO-Moldova au anunțat că o vor susține, fiind vorba de încă 14 deputați. Și Partidul Șor a dat de înțeles că va vota, plus 9 legislatori. Dacă mai adunăm și votul lui Octavian Țîcu, este vorba despre un număr de 49 de deputați, dar în lipsa lui Ilan Șor, moțiunea ar putea fi votată de 48.