Ce avere declară deputatul Bogdan Țîrdea, care spune că trebuie să „adune” pentru o vacanță la Zatoka
Deputatul socialist Bogdan Țîrdea a declarat astăzi pentru Pro TV că nu își planifică vacanța și că „noi, furnicile, trebuie să lucrăm, de azi pe mâine, cu o hrincă de pâine, ca să adunăm de o vacanță la Zatoka, nimeni nu mă crede, dar așa-i”. Din declarația sa de avere aflăm însă că are două automobile de peste 20 de mii de euro fiecare, două locuințe și a obținut, anul trecut, împreună cu soția, un venit de circa 270 de mii de lei.
Mai exact, în 2018, Bogdan Țîrdea a obținut un salariu de peste 150 de mii de lei și o indemnizație de aproape 67 de mii de lei.
Totodată, soția acestuia a avut venituri de aproape 52 de mii de lei.
Familia Țîrdea deține, din anul 2017, o casă de locuit a cărei valoare este de peste 597 de mii lei și un apartament de peste 378 de mii de lei, cumpărat în 2014, dar și două automobile – Toyota RAV 4, care ar valora 23 500 de euro și Mazda CX5 de 22 000 de euro.
La fel, în declarația de avere depusă în această primăvară, familia deputatului indică faptul că ar avea o sumă de aproape 11 500 de lei într-un cont bancar.