Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ Alaiba, despre demersul lui…

DOC Alaiba, despre demersul lui Burduja către copreședinții Adunării Parlamentare: „Nu are niciun drept să exprime prin asemenea demersuri poziția oficială a Parlamentului”

Dumitru Alaiba, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a anunțat luni, 12 aprilie, că deputatul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) Petru Burduja a transmis un demers oficial copreședinților Adunării Parlamentare a Euronest, pentru a-i informa despre faptul că delegația R. Moldova la Euronest se va abține de la un vot pe o rezoluție AP Euronest.

Potrivit deputatului PAS, documentul vizează „crearea unui nou impuls pentru integrarea europeană în cadrul strategiei UE pe termen lung privind Parteneriatul Estic și la recuperarea, reziliența și democratizarea în continuare în perioada post COVID-19″.

„Motivul real: rezoluția este, pe alocuri, critică în adresa Rusiei. Sunt și eu membru al AP Euronest și particip la vot. Petru Burduja nu este șeful meu. Șeful meu este cetățeanul care m-a votat, care îmi achită salariul și interesele căruia mă dedic să le reprezint.Nici Petru Burduja, nici orice alt coleg parlamentar, nu îmi controlează modul în care votez. Acest „demers” al deputatului Petru Burduja are zero valoare pentru mine.

Am intenția să particip la votul pe această rezoluție. De fapt, am și propus mai multe amendamente pe acest document. Ele țin de lupta cu corupția politică, cu spălarea banilor și crima organizată, oligarhia, reforma justiției, promovarea reformelor structurale, dezvoltarea mediului de afaceri, respectarea drepturilor omului”, a spus Alaiba într-o postare pe Facebook.

De asemenea, Dumitru Alaiba susține că „Petru Burduja nu are niciun drept să exprime prin asemenea demersuri „poziția oficială a Parlamentului””.

„Sau altfel: Aceasta este poziția mea oficială și, dacă aplicăm aceleași reguli inventate de deputatul Petru Burduja, „aceasta este poziția oficială a Parlamentului”. Pentru că ambii suntem deputați cu aceleași drepturi. Iar comportamentul deputatului Petru Burduja este o următoare rușine pentru Parlamentul din care acesta face parte. Amendamentele mele o să le transmit direct secretariatului Euronest și sper să fie susținute”, a conchis deputatul.

Tot astăzi, 12 aprilie, deputatul PAS Mihai Popșoi a spus într-o postare pe Facebook că membrii delegației R. Moldova la Euronest nu s-au întrunit niciodată pentru a discuta pe acest subiect.

„Domnului Burduja nu-i este pe plac proiectul raportului Comitetului afaceri politice, drepturile omului și democrație al Adunării Parlamentare a Parteneriatului Estic (Euronest). Dl Burduja a decis, în numele întregii delegații, că noi nu vom participa la vot, deși membrii delegației nu s-au întrunit niciodată pentru a discuta așa ceva. Când e vorba despre drepturile omului și democrație, în special, când este menționată Rusia sau Belarus, socialiștilor parcă le-ar da cu sare în ochi. Reacția dlui Burduja este foarte ciudată pentru că R. Moldova nu este pomenită deloc în textul raportului. Fiind disperați, socialiștii devin tot mai caraghioși în demersurile lor, facându-ne țara de rușine. Evident, eu voi participa la vot, iar scrisoarea dlui Burduja nu are nicio valoare, la fel ca și scrisoarea dnei Greceanii. Atât Consiliul Europei cât și Euronest înțeleg foarte bine situația de la noi. Toți știu cine sunt socialiștii și ce hram poartă. Partenerii externi ai R. Moldova sunt și vor fi de partea poporului pentru că ei sunt bine informați, în pofida trăsnăilor scrise de socialiști”, a spus deputatul.

Adunarea Parlamentară Euronest reuneşte eurodeputaţi şi parlamentari din ţările din Parteneriatul estic în scopul promovării dialogului şi a schimburilor.