Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Deputații se întrunesc mâine în…

Deputații se întrunesc mâine în ședință la Parlament. Pe agendă – un singur subiect

Deputații se întrunesc, prima dată în ultimele trei săptămâni, în ședință plenara. Ședința Parlamentului urmează să aibă loc, mâine, 8 noiembrie, la 15:00.

Pe ordinea de zi este adresarea Prim-ministrului Maia Sandu, care la 6 noiembrie curent și-a angajat răspunderea pentru modificarea Legii Procuraturii. 

Potrivit Regulamentului Parlamentului, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui proiect de lege organică sau ordinară. Dacă, în decurs de 72 de ore din momentul angajării răspunderii de către Guvern, cel puţin 1/4 din numărul deputaţilor aleşi nu depun o moţiune de cenzură Guvernului, proiectul de lege se consideră adoptat.

Ieri, 6 noiembrie, socialiștii au anunțat că ar putea să depună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, după ce acesta și-a asumat răspunderea pentru modificarea Legii Procuraturii.

Până la această oră nu a fost depusă nicio moțiune de cenzură împotriva Guvernului.