Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Concluziile Consiliului European privitor la…

Concluziile Consiliului European privitor la R. Moldova

Consiliul European își reafirmă angajamentul de a întări asocierea politică și integrarea economică între UE și R. Moldova.  Confirmă, de asemenea, că toate statele membre au ratificat Acordul de Asociere, se indică într-un comunicat de presă al departamentului Afaceri externe și relații internaționale.

În aceeași sursă se menționează faptul că Consiliul urmărește îndeaproape situația din R. Moldova și UE este convinsă că dificultățile actuale pot fi rezolvate doar prin dialog. De asemenea, Consiliul cheamă la o implementare accelerată a Agendei de Asociere.

„Sunt necesare rezultate tangibile în ceea ce ține de reforme pentru a recăpăta încredere”, se accentuează în comunicat.

Totodată, comunicatul se referă la faptul că Guvernul Republicii Moldova ar trebui să prioritizeze reforme ce  vizează abordarea politizării instituțiilor de stat, corupția sistemică, reforma administrației publice .

De asemenea, Consiliul face apel la autoritățile din Republica Moldova pentru a consolida guvernarea corporativă în sectorul financiar, precum și independența și puterile de supraveghere ale Băncii Naționale și ale Comisiei Naționale a Pieței Financiare. Acesta subliniază în special necesitatea de a numi guvernatorul Băncii Naționale, pe baza unui proces non-politizat, transparent și credibil.

Consiliul mai  face apel la autoritățile din Republica Moldova să se asigure  referitor la cazurile de fraudă care au afectat sistemul bancar, în 2014, ca acestea să fie supuse unei investigații aprofundate, imparțiale și, de asemenea, să se  recupereze fondurile deturnate și  cei responsabili  să fie aduși în fața justiției.

Se  concretizează faptul că Consiliul este preocupat de lipsa de independență a agențiilor judiciare și de aplicare a legii , precum și că comunicarea eficientă, strategică, inclusiv în cooperare cu societatea civilă și mass-media independente, cu privire la reformele realizate și care urmează să fie întreprinse în cadrul Acordului de asociere, Aprofundat și Cuprinzător de Liber Schimb, este de o importanță esențială pentru sensibilizarea cetățenilor RM despre beneficiile așteptate de la asociere politică și integrare economică cu Uniunea Europeană.

În comunicat se mai accentuează că UE este gata să ofere ajutor numai dacă condițiile politice, financiare și macro-economice vor fi îndeplinite.