Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cine sunt cei șase deputați…

Cine sunt cei șase deputați care „divorțează” de PDM

Andrian Candu a anunțat în cadrul unei conferințe de presă despre plecarea din Partidul Democrat a mai multor deputați. Potrivit lui Candu, aceștia urmează să creeze un nou grup parlamentar distinct.

În frunte cu fostul speaker al Parlamentului, Andrian Candu, din formațiunea pleacă și fostul vicepreședinte al democraților, Vladimir Cebotari, dar și secretarul fracțiunii PDM, Sergiu Sîrbu. Ceilalți democrați care au decis să îl urmeze pe Candu sunt Grigore Repeșciuc, Corneliu Padnevici și Eleonora Graur.

Potrivit lui Candu, mai mulți colegi de-ai săi nu sunt de acord cu situația din cadrul fracțiunii și ar fi fost determinați să plece din partid, însă aceștia au fost șantajați, astfel încât au acum niște rezerve și temeri.

Grupul celor șase democrați urmează să formeze o nouă fracțiune parlamentară distinctă.

După plecarea celor șase democrați, fracțiunea parlamentară a PDM va număra doar 23 de deputați.