Cine este studentul care i-a cerut socoteală lui Dodon la Moscova: „E un semn bun!” – Ziarul de Gardă
  • Cine este studentul care i-a cerut socoteală lui Dodon la Moscova: „E un semn bun!”

    Cine este studentul care i-a cerut socoteală lui Dodon la Moscova: „E un semn bun!”
    19 ianuarie 2017 | 15:40

    Studentul care l-a întrebat pe Igor Dodon la Moscova de ce nu luptă împotriva sistemului și nu face ce a promis în campania electorală,  afirmă că răspunsul președintelui nu l-a impresionat, din contra, „a demonstrat că el este președintele oligarhilor și intereselor acestora”. Tânărul, originar din R. Moldova, se numește Dorian Frăsîneanu și este student în anul I la Institutul de Stat pentru Relații Internaționale din Moscova (MGIMO).

    Dorian Frăsîneanu a făcut studii la liceul „Prometeu” din Chișinău, până în clasa a X-a. Liceul l-a terminat în Anglia cu o bursă HMC (Headmasters’ and Headmistresses’ Conference). Ulterior a studiat dreptul englez la Universitatea din Leicester și dreptul francez la Universitatea din Strasbourg. Tot la Strasbourg a obținut diploma de master în drept internațional și european. Din septembrie 2016, Dorian face un master în științe politice, Politica și economia în Eurasia la MGIMO.

    Întrebat de ZdG, de ce a decis să adreseze întrebări „incomode” președintelui, Dorian Frăsîneanu, spune că motivul îl constituie deciziile contradictorii ale noului șef de stat.

    „Domnul Dodon a promis în campania electorală că este candidatul anti-guvernare, candidatul anti-oligarhic și că el e unicul care va lupta cu guvernarea. În același timp însă, a acuzat contra-candidata sa că e în cârdășie cu guvernarea. În momentul când a devenit oficial președinte, acesta însă a început să se ocupe de limbă, drapele, cetățenii și să promită că din 2018 ar putea anula Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Eu am decis totuși să îl întreb de ce prioritatea lui este Acordul de Asociere, care poate aduce doar beneficii pe termen lung și nu lupta cu corupția, depolitiarea instituțiilor statului, concentrarea puterii în mâna unui grup restrâns etc.”, a declarat Dorian Frăsîneanu.

    Referitor la răspunsul lui Igor Dodon, tânărul susține că acesta demonstrează „populism”.

    „Domnul Dodon ca un adevarat politician populist a dat un răspuns care nu m-a impresionat și a demonstrat că el este președintele oligarhilor și intereselor acestora. El nu este gata să lupte pentru drepturile cetățenilor și pentru bunăstarea acestora, dar își face dușmani invizibili cum ar fi Uniunea Europeană, Acordul de Asociere, limba română sau drapelul Uniunii Europene, iar dialogul din societate se bazează pe geopolitică și nu pe problemele reale cu care se confruntă cetățenii”, a declarat studentul pentru ZdG.

    Cât despre eventuale consecințe ale curajului de care a dat dovadă la întâlnirea studenților MGIMO cu președintele, Dorian spune că nu au existat, până la acest moment: „Nu au existat reacții din partea nimănui pentru moment. Ceea ce e un semn bun!

    Întrebat dacă, după studii, va reveni în Moldova pentru a contribui la dezvoltarea țării, angajându-se la o instituție de stat sau în componența Guvernului, Dorian Frăsîneanu, admite o asemenea perspectivă.
    Dacă cetățenii vor avea încredere în mine și nu vor zice că sunt sluga englezilor sau francezilor, sau chiar mâna Moscovei, sau că sunt mason și cu părinții oligarhi, cu mare dragEu multe îmi doresc și aș fi gata să fac, dar e vorba de voința cetățenilor. Pentru că dacă majoritatea cetățenilor nu îmi vor acorda încrederea lor. E în zadar”, susține tânărul.
     În cadrul întâlnirii din 18 ianuarie curent a studenților de la  Institutul de Stat pentru Relații Internaționale din Moscova și noul președinte al R. Moldova, Dorian Frăsîneanu i-a adresat întrebări lui Igor Dodon, criticându-l. Înainte de asta, tânărul și-a cerut scuze pentru nivelul de rusă vorbită, iar Dodon i-a propus acestuia să vorbească în limba „moldovenească”. Studentul însă s-a grăbit să-l contrazică și i-a explicat că vorbește limba română, pe care a și studiat-o la liceul „Prometeu” din Chișinău, acolo unde învață și copiii președintelui.

    Detalii și video AICI

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    Tot mai mulți tineri din R. Moldova aleg să studieze la instituții de învățământ superior de peste hotare. Motivele deciziei de a pleca sunt diverse: de la calitatea precară a studiilor la nerecunoașterea diplo…
    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    VIDEO/ Declarațiile Marinei Tauber, după ce CEC a decis să solicite anularea înregistrării concurentei electorale la funcția de primar al mun. Bălți: „sunt primar care deja a câștigat”

    „Până nu este expusă o decizie finală judecătorească, Marina Tauber din partea Partidului Politic „Șor”, sunt candidat, sunt primar care deja a câștigat și sunt sigură că în zilele apropiate, la votare, nu că o…
    VIDEO/ Declarațiile Marinei Tauber, după ce CEC a decis să solicite anularea înregistrării concurentei electorale la funcția de primar al mun. Bălți: „sunt primar care deja a câștigat”

    COVID-19 în R. Moldova: 659 de cazuri, înregistrate în ultimele 24 de ore

    Alte 659 de cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate, în ultimele 24 de ore, în R. Moldova, după efectuarea a 6 158 de teste, dintre care 3 794 – rapide. Din numărul total de cazuri, două sunt asociate c…
    COVID-19 în R. Moldova: 659 de cazuri, înregistrate în ultimele 24 de ore

    Noua directoare a Inspecției Financiare, Angela Sîrbu, a fost prezentată angajaților instituției

    Noua directoare a Inspecției Financiare, Angela Sîrbu, a fost prezentată miercuri, 1 decembrie, angajaților instituției de ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi. Angela Sîrbu a fost numită în funcție prin o…
    Noua directoare a Inspecției Financiare, Angela Sîrbu, a fost prezentată angajaților instituției