Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cine este socialistul care vrea…

Cine este socialistul care vrea să schimbe fotoliul de deputat pe cel de primar de Bălți

Deputatul PSRM Alexandr Nesterovschi a depus marți, 3 septembrie, actele la CECEM Bălți pentru a fi înregistrat în calitate de candidat la funcția de primar al municipiului Bălți.

Acesta anunță că este primul și a fost însoțit de candidații PSRM care vor să devină consilieri municipali.

„Orașul nu mai are nevoie de conducători care își uită promisiunile. Bălțenii s-au săturat de minciuni și promisiuni deîndeplinite. Orașul are nevoie de o cale spre dezvoltare”, a scris Nesterovschi pe pagina sa de Facebook, menționând că în echipa sa 95% dintre candidați sunt persoane care nu au avut anterior funcții în primărie.

În urma scrutinului parlamentar din 24 februarie, Nesterovschi a fost ales deputat de către votanții din circumscripția uninominală nr. 10, Bălți. Astfel, dacă va deveni primar, în circumscripția respectivă ar urma să fie organizate alegeri parlamentare noi.

El a fost deputat și în legislatura precedentă. Conform Moldova Curată, Nesterovschi a fost prim-secretar al organizaţiei comsomoliste din Bălţi şi ex-consilier PCRM în Consiliul Municipal Bălţi. În luna noiembrie 2011, potrivit ziarului local „SP”, acesta a părăsit PCRM împreună cu alţi circa 50 de membri ai partidului şi jumătate dintre membrii organizaţiei comsomoliste. Nesterovschi a indicat în declarația sa de avere și interese personale depusă în februarie un salariu de 317 mii de lei și o indemnizație de 234 mii de lei de la Parlament, la care se mai adaugă un venit de 25 de mii de lei de la firma „Fama Glamosa”, la care Nesterovschi este fondator. Deputatul nu are niciun bun imobil. Acesta declară doar un automobil de model Ford, procurat în 2018 cu 150 de mii de lei.