• Ce spune Dodon despre propunerea democraților

    Ce spune Dodon despre propunerea democraților
    14 iunie 2017 | 10:02

    Igor Dodon, președintele R. Moldova, a declarat, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune NTV Moldova, că se va opune legii propuse de democrați.

    „Consider că nu putem să limităm accesul cetățeanului R. Moldova să vizioneze emisiunile și posturile de televiziune care îi plac. De aceea, voi face tot posibilul ca această lege să nu fie adoptată, iar în cazul în care deputații din Parlament o vor vota, eu voi refuza să semnez și nimeni nu mă va putea impune să fac acest lucru”, a subliniat șeful statului.

    „Aceste acțiuni ale democrațiilor sunt doar de dragul raiting-ului și prezintă slăbiciunile lor”, a opinat Dodon.

    Amintim că ieri, 13 iunie, Partidul Democrat din Moldova a venit cu o inițiativă legislativă care prevede securizarea spațiului informațional. Aceasta urmează să fie dezbătută în Parlament. Totodată, într-un recent raport al Asociației Presei Independente (API) se arată că două dintre cele cinci televiziuni monitorizate de API, care retransmit posturi rusești, aparțin unor politicieni de rang înalt din R. Moldova, iar altele, deși oficial sunt înscrise pe alte persoane, au și ele legături cu politicienii de la Chișinău.

    „E vorba de necesitatea de a elimina propaganda.  Este o realitate – R. Moldova e vulnerabilă la propaganda din exterior, mă refer la câteva produse din Federația Rusă. Foarte des, acest conținut are elemente grave de defăimare la adresa țării noastre, sunt extrem de multe informații false, pe care nimeni nu le poate dezminți zi de zi. PD  a venit anul trecut cu o inițiativă în acest sens, care a fost amânată. Cred că e timpul să arătăm dacă avem sau nu voința de a ne securiza spațiul informațional al țării. Am propus ca PD să propună la Parlament inițiativa privind securizarea spațiului informațional. Urmează să discutăm acest moment cu colegii din coaliție. Această inițiativă va avea efect asupra tuturor televiziunilor care retransmit programe din exterior. Inițiativa nu prevede închiderea unor televiziuni retransmise pe teritoriul țării noastre”, a spus Vlad Plahotniuc, în cadrul unei conferințe de presă.

    MAIL AUTOR
    [gs-fb-comments]

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    64 de cetățeni ai R. Moldova au fost repatriați din Emiratele Arabe Unite

    Potrivit Ambasadei României la Chișinău, 64 de cetățeni ai R. Moldova au fost repatriați astăzi, 4 aprilie, din Emiratele Arabe Unite. Aceștia au reușit să ajungă acasă prin intermediul unei curse aeriene speci…
    64 de cetățeni ai R. Moldova au fost repatriați din Emiratele Arabe Unite

    Număr record de infectare cu COVID-19. 161 de cazuri noi confirmate

    În ultimele 24 de ore a fost confirmat un număr record de cazuri de infectare cu COVID-19. Până la această oră, astăzi, 4 aprilie, 161 de persoane au fost testate pozitiv cu noul coronavirus, dintre care 11 caz…
    Număr record de infectare cu COVID-19. 161 de cazuri noi confirmate

    4,2 milioane de lei pentru reconstrucția unui havuz pietonal. Primăria anunță licitație deschisă

    În plină criză pandemică, Direcţia Generală Locativ Comunală şi Amenajare din cadrul Primăriei Municipiului Chișinău a anunțat vineri, 3 aprilie, licitație deschisă pentru construcția havuzului pietonal din par…
    4,2 milioane de lei pentru reconstrucția unui havuz pietonal. Primăria anunță licitație deschisă

    Şeful secţiei internare al Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”, diagnosticat cu noul coronavirus

    Şeful Secţiei Internare al Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime” a fost diagnosticat cu COVID-19. Potrivit Cristinei Stratulat, consilierul în comunicare a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Soc…
    Şeful secţiei internare al Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”, diagnosticat cu noul coronavirus

    Încă un deces cauzat de COVID-19 înregistrat în stânga Nistrului

    Autoritățile de la Tiraspol au confirmat astăzi, 4 aprilie, cel de-al treilea deces cauzat de noul coronavirus din stânga Nistrului. Este vorba despre o tânără de 27 de ani care era într-o stare gravă, având in…
    Încă un deces cauzat de COVID-19 înregistrat în stânga Nistrului

    Campania “Accesul la Justiție”. Starea de urgență: libertăți și drepturi restricționate

    În Republica Moldova a fost instituită stare de urgență pentru 60 de zile, până la 15 mai 2020. Urmând exemplul altor țări, autoritățile moldovenești au aprobat un set de măsuri pentru a diminua extinderea infe…
    Campania “Accesul la Justiție”. Starea de urgență: libertăți și drepturi restricționate