Candu susține proiectul de lege pentru Codul de etică și conduită al parlamentarilor
Andrian Candu și-a exprimat atitudinea pozitivă față de proiectul de lege pentru Codul de etică și conduită al parlamentarilor.
„Parlamentul poate și trebuie să lupte împotriva corupției. Doar deputații integri sunt în stare să contracareze acest fenomen”, a menționat Candu pe un site de socializare.
„În premieră pentru țara noastră a fost elaborat Codul de etică și conduită al parlamentarilor. Eu susțin acest proiect de lege, care se află deja pe agenda Parlamentului, iar în următoarele două săptămâni vom începe examinarea lui în plen. Inițiativa legislativă a fost subiectul dezbaterilor de astăzi la care au participat experți internaționali”, a mai spus Candu.