Burlea greşeşte adresa: Putin, în loc de Băsescu
Va repeta Transnistria soarta Crimeii?
Eleonora Cercavschi, Liceul „Ştefan cel Mare”, Grigoriopol
Nu noi repetăm soarta Crimeii, Crimeea o repetă pe a noastră. Armată rusă, administraţie rusă, regulile Rusiei – şi acolo, şi aici; trei limbi ”oficiale” la ei, trei şi la noi, din care doar rusa e la vedere… Riscul cel mare e că Rusia s-ar putea să treacă Nistrul. Burlea, care e român din Bucovina, se vede că a greşit adresa pe care a expediat demersul. În loc de Bucureşti, l-a trimis la Moscova. Nu ştim la ce să ne aşteptăm. Chişinăul e absent total în Transnistria. Declaraţii politice şi atât. Oare în 22 de ani nu s-au găsit mecanisme prin care şi Chişinăul să influenţeze situaţia, nu doar Moscova? Singurul lucru pe care-l mai putem face e să luptăm intelectual cu acest regim, dar e foarte greu să lupţi intelectual cu o lume care gândeşte militar.
Mihai Dârul, pensionar, Lunga, Dubăsari
Orice ar fi discutat Putin cu şevciuk, nu cred că Rusia e pornită să anexeze Transnistria. Rusia e în mare încurcătură cu Crimeea. Apele, aici, nu se vor limpezi degrabă. Vedeţi că toţi stau cu gura pe Putin. Norocul nostru e că nu suntem la graniţă cu Rusia. Dar dacă Rusia va pune mâna şi pe Odesa, atunci lucrurile se vor complica şi pentru noi. Ce va fi, e greu de spus. La noi nimic nu mai este după cum era. Totul se rusifică, lumea-i foarte încurcată, nu ne vizitează nimeni de la Chişinău, nu suntem invitaţi nicăieri, presa scrie despre noi ocazional… UE şi NATO, aşa după cum nu i-au apărat pe ucraineni, tot aşa, probabil, nu ne vor apăra nici pe noi. Atât cât ne putem noi pe noi apăra… Asta-i.
Iurie Soltan, primar de Pârâta
Tiraspolul cere Rusiei să anexeze Transnistria ori de câte ori îi cere Moscova s-o facă. Ce va urma, în legătură cu Crimeea, nu putem şti. Rusia e imprevizibilă. Problema noastră acum e că s-a împrimăvărat şi lumea are iarăşi probleme cu accesul la făţare. Iar restricţii, ameninţări, prigoană. Nu-i dau pace, elementar, ţăranului să-şi lucreze pământul. Nu mai vorbim de alte drepturi. De ani de zile vin comisii peste comisii, şi toate rămân pe vechi. Cum va fi mai departe, greu de spus, dar nu cred că Rusia are nevoie să complice lucrurile la Nistru. Dacă Chişinăul va semna Acordul de Asociere cu UE, Tiraspolul se va mai potoli, că altfel nu are cum supravieţui, după ce s-a pomenit izolat şi de Ucraina, nu doar de Rusia.
Alecu Reniţă, Asociaţia Primul Parlament
Rusia a depăşit orice aşteptare. Toată lumea e cu ochii şi gura pe Rusia şi nimeni nu ştie, cel puţin din declaraţiile care apar în presă, până unde e pornit să meargă Putin – dacă se va opri la Crimeea, va intra în sud-estul Ucrainei ori va ameninţa şi R. Moldova. Faptul că după şevciuk la Moscova a fost invitat şi Formuzal de la Comrat e un semn că Moscova are planuri şi vizavi de R. Moldova. Riscurile că Rusia ar putea anexa Transnistria sunt foarte mari, iar dacă va pune stăpânire pe regiunea Odesa, atunci e posibil să treacă la ofensivă şi în zona găgăuză, care are ieşire spre Ucraina la Reni. Singurele care pot opri ofensiva Rusiei dincolo de Crimeea sunt NATO şi UE.
Natalia Mozer, Asociaţia „Mamele pentru Drepturile Omului”
Nimeni nu poate garanta ce va fi şi cum va fi. Se aştepta cineva în Ucraina că Rusia va intra cu trupe în Crimeea şi va anexa peninsula? Nu. Dar s-a întâmplat. Nu putem şti ce pune la cale Rusia. Dacă m-aţi întreba, vreau eu, personal, să se întâmple în Transnistria ceea ce s-a întâmplat în Crimeea, răspunsul meu ar fi „nu”, pentru că s-a făcut abuz, lumea a fost minţită, tot aşa cum a fost şi este minţită în Transnistria. Dar asta e situaţia. Lumea nu are de unde se informa decât din mediile informaţionale ruseşti, care fac propagandă şi zombifică lumea. Nu e simplu în Transnistria. Decepţie, nedreptate, lipsă de perspectivă. Mai rău decât este, poate fi doar războiul.