ANI: Un actual deputat și-a ascuns averea, iar directorul Moldsilva se află în conflict de interese

Dumitru Cojocaru, directorul „Moldsilva”, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese. Totodată, un deputat din Parlamentul R. Moldova, numele căruia în perioada următoare va deveni public, a încălcat regimul juridic al averii, anunță Autoritatea Națională de Integritate (ANI) într-un comunicat de presă.
Potrivit ANI, un adjunct al procurorului șef din Procuratura Ștefan Vodă, un ex-șef IGP și directorul unei întreprinderi municipale s-au ales cu sancțiuni contravenționale pentru depunerea tardivă și nedepunerea declarațiilor de avere și interese personale.
Un alt act de constatare a fost întocmit în privința unui funcționar cu statut special din cadrul MAI, care a încălcat regimul juridic al declarării averii, iar cinci aleși locali din raionul Leova, Găgăuzia, au fost constatați cu conflicte de interese nedeclarate și nesoluționate. Alți doi aleși locali din Nisporeni și din raionul Florești s-au aflat în incompatibilitate de funcție.
Totodată, pe parcursul săptămânii trecute, inspectorii de integritate au inițiat cinci controale pentru regimul juridic al conflictelor de interese și un control pentru incompatibilitate de funcție. În aceste verificări sunt vizați șeful unei întreprinderi municipale din Leova, un primar din suburbia municipiului Chișinău, doi aleși locali din raionul Călărași și Dubăsari și șeful unui Centru de Sănătate din raionul Cahul.
Conform instituției, două cauze contravenționale au fost pornite pentru încălcarea prevederilor regimului juridic al conflictelor de interese și nedepunerea declarației de avere și interese personale de doi aleși locali din raioanele Basarabeasca și Leova.
Solicitată de Ziarul de Gardă, responsabila pe comunicare a ANI, Maria Dastic, ne-a comunicat că săptămâna viitoare instituția va face public numele persoanelor vizate în controalele ANI.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.