Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   21 de deputați vor să…

21 de deputați vor să știe lista celor care nu au întors creditele la Banca de Economii

21 de deputați ai Partidului Comuniștilor din R. Moldova au solicitat, prin intermediul unei scrisori dischise, Guvernului R. Moldova și Guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei să le fie oferită lista firmelor și a persoanelor fizice care nu au rambursat creditele luate de la Banca de Economii, dar și suma acestor credite.

„Noi, cei douăzeci şi unu de deputaţi din fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, pornind de la faptul că potrivit art. 34 din Constituţie dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit, ţinînd cont de interesul public deosebit pentru aflarea informației ce ţine de siguranţa sistemului financiar-bancar al Republicii Moldova, solicităm prezentarea informaţiilor cu privire la:
1. Lista debitorilor „Băncii de Economii” SA care nu au rambursat creditele acordate în termenele scadente stipulate în contractele de credit, inclusiv de indicat:
a) termenul de rambursare a creditului conform contractului;
b) suma mijloacelor financiare nerambursate în valuta prevăzută de contract.
2. Lista debitorilor „Băncii de Economii” SA care au încetat deservirea creditelor obţinute, inclusiv de indicat:
a) termenul rambursării creditului conform contractului;
b) suma datoriei restante;
c) data încetării deservirii;
d) volumul sancţiunilor aplicate.
În conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, Legii privind statutul deputatului şi Regulamentul Parlamentului, solicităm expedierea informaţiilor enunţate supra în adresa fracţiunii în termenе сît mai restrînse”, se spune în scrisoare.

Semnatari: deputaţii fracţiunii PCRM