Principală  —  IMPORTANTE   —   Parlamentul României a aprobat o…

Parlamentul României a aprobat o inițiativă legislativă prin care membrii grupului Ilașcu vor primi din partea statului român pensii de foști deținuți politici

Ilie Ilașcu, Alexandru Leșco, Andrei Ivanțoc și Tudor Popa, cunoscuți drept Grupul Ilașcu, vor primi o pensie de foști deținuți politici din partea României. Asta după ce Parlamentul român a aprobat o inițiativă a fostului deputat și actual europarlamentar, Eugen Tomac depusă acum 5 ani.

Este vorba despre recunoașterea membrilor acestui grup ca deținuți politici și astfel să primească un sprijin din partea statului român.

„După mai bine de zece ani de efort constant, statul român a făcut dreptate. O inițiativă legislativă pe care am promovat-o cu toată convingerea este de astăzi Lege.

Cei 4 cetățeni români, condamnați în 1993 la ani grei de închisoare de un tribunal ilegal de la Tiraspol vor beneficia de acum de o pensie de foști deținuți politici. Dincolo de componenta financiară, importantă este recunoașterea de către statul român a suferințelor pe care pe nedrept le-au îndurat”, a scris liderul Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac pe pagina sa de facebook.

Proiectul a fost depus încă în 2015 și în această perioadă a primit mai multe avize negative din partea Guvernului român și a ministerelor responsabile. Cu toate acestea, după 5 ani, inițiativa a fost aprobată astăzi de Camera Deputaților cu 279 voturi pentru, 0 împotrivă și 18 abțineri.

„Mă bucur enorm că după ani de muncă, chiar dacă este foarte târziu, statul român face dreptate pentru cetățenii români Ilie Ilașcu, Alexandru Leșco, Andrei Ivanțoc și Tudor Popa!✌️🇷🇴”, a mai scris Eugen Tomac.

Deocamdată nu se știe suma lunară pe care o vor primi cei 4 foști deținuți politici. Potrivit legii, urmează ca îndemnizațiile pe care le vor primi să fie calculate în funcție de perioada în care persoana în cauză a fost persecutată. În același timp, legislația prevede scutiri la plata de taxe și impozite, 12 călătorii gratuite pe teritoriul României, transport urban gratuit pe raza localității în care domiciliază, un tratament gratuit anual la o stațiune balneoclimaterică și asistență medicală și medicamente în mod gratuit şi prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizărilor.