Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Olga Roman, femeia care a…

Olga Roman, femeia care a avut calitate de bănuit în dosarul lui Vlad Filat, va primi de la stat despăgubiri de peste 820 000 de lei

Foto: Jurnal TV

Curtea de Apel Chișinău a dispus majorarea cuantumului prejudiciului oferit Olgăi Roman, femeia care a fost cercetată pentru spalare de bani și depoziții false în dosarul fostului premier Vlad Filat, scrie Anticorupție.md. Decizia a fost pronunțată pe 17 aprilie 2024.

Astfel, completul format din Ana Panov, Vitalie Cotorobai şi Viorica Mihaila a anulat hotărârea instanței de fond, obligând statul să-i achite reclamantei prejudicii morale și materiale de peste 820 de mii de lei. 

„Se încasează din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, (…) prejudiciul moral în sumă de 200 000 lei ca urmare a acțiunilor ilegale de urmărire penală, prejudiciul material ce constă din contravaloarea telefonului mobil în sumă de 28 000 lei, contravaloarea biletelor de avion din 29 octombrie 2015 în sumă de 4 500 lei, diferența de preț la înstrăinarea automobilului de către Serviciul Fiscal de Stat la data de 10 iunie 2019 în sumă de 564 876,57 lei, precum și cheltuielile de asistență juridică acordată în cauza penală în sumă de 15 000 lei și cheltuielile de asistență juridică în prezenta cauză în sumă de 10 000 lei, în total suma de 822 376,57 lei”, se arată în decizia instanței.

Decizia este definitivă, dar poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale.

Olga Roman a ajuns în atenția opiniei publice după ce pe internet au fost publicate câteva imagini cu caracter intim în care ea apărea alături de fostul premier liberal-democrat Vladimir Filat. Imaginile au aparut pe rețelele de socializare în anul 2015, la câteva luni după arestarea fostului premier.

În noiembrie 2015, Roman a fugit din R. Moldova, după ce a depus mai multe depoziții în dosarul fostului lider PLDM. Tot în același an, aceasta a fost anunțată în căutre internațională. În 2019, femeia a fost reținută în Dubai și extrădată autorităților de la Chișinău.

După ce a fost clasat dosarul penal în care era învinuită că l-ar fi ajutat pe Filat să spele bani obţinuţi ilegal, Olga Roman a acționat în judecată Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor și Procuratura Generală. Cererea privind repararea prejudiciului moral și material ca urmare a învinuirii ilegale și privării de libertate a fost depusă în instanță în luna octombrie 2022, notează Anticorupție.md.