Principală  —  IMPORTANTE   —   Octavian Iachimovschi, mesaj la plecarea…

Octavian Iachimovschi, mesaj la plecarea din PA: „E trist să auzi că ceea ce face Procuratura este mult mai apreciat în afara țării și mai puțin aici”

Captură de ecran. Privesc.eu

Octavian Iachimovschi, adjunctul interimar al Procuraturii Anticorupție (PA), care și-a anunțat demisia la mijlocul lunii septembrie, a venit cu un mesaj în care explică de ce a ales să se retragă din sistem. Acuzatorul de stat susține că a luat această decizie la începutul lunii iunie, atunci când a fost informat de Comisia Vetting că a trecut evaluarea externă.

„(…) Azi a fost ultima mea zi de muncă în calitate de procuror. Am dedicat 14 ani, dar în care am adunat cât alții adună în 30. Am decis că ajunge, am înțeles că am făcut tot ce am putut și sper sincer ca alții să facă mai bine.

Am luat această decizie la începutul lunii iunie, mai exact când am primit notificarea de la Comisia Vetting prin care am fost informat că nu exista dubii privind integritatea mea etică și financiară (cei care mă cunosc, și sunt mii, știu că nu putea să fie o altfel de concluzie). Am plecat pentru că nu mai simt că munca mea în calitate de procuror poate să contribuie într-o măsură eficientă la independența și eficiența sistemului de justiție. Mai, în detaliu…, am avut un sentiment în ultima perioadă că cineva dă cu piciorul în căldările cu apă pe care le car. Am trăit ani dificili la Procuratura Anticorupție. Nopți la rând dormite în automobil în diferite colțuri ale țării, sâmbete, duminici, sărbători, o pandemie petrecută la serviciu. Dar am fost alături de colegi devotați, integri și dedicați R. Moldova și muncii pe care o fac chiar dacă sunt „scăldați” în ape murdare de oameni care ori sunt plini de mizerie, ori aleg doar să-i asculte pe ultimii (…).

Pot spune că Procuraturii Anticorupție îi lipsesc multe lucruri, dar cel mai mult atenția, analiza și susținerea voastră. Încercați să înțelegeți ce este Procuratura Anticorupție și ce face această instituție. Fiecare angajat din PA este o investiție (foarte mică, de fapt scoatem din buzunar mai puțin de un euro pe an ca sa finanțăm PA) în lupta cu corupția, un potențial pe care riscăm să-l ratăm. E trist să auzi că ceea ce face PA este mult apreciat în afara țării și mai puțin aici (și o spun în bună cunoștință de cauză) (…)”, a scris Octavian Iachimovschi într-o postare pe Facebook.

Octavian Iachimovschi, adjunctul interimar al PA, și-a dat demisia. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă pe 17 septembrie chiar de către acesta, menționând că nu mai vrea să activeze în Procuratura R. Moldova.


Iachimovschi și-a început cariera în cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) în iunie 2011. Acesta a deținut funcția de adjunct interimar al șefului PA, însă în decembrie 2019 procurorul General de atunci, Alexandr Stoianoglo, i-a sistat ordinul de numire pe motiv că trebuie să se concentreze pe dosarul „Frauda bancară”. În septembrie 2022, acesta i-a expediat un demers procurorului general interimar de atunci, Dumitru Robu, prin care a solicitat retragerea sa și numirea unui alt conducător al grupului de urmărire penală în dosarul „Frauda bancară”. Din martie 2023, Iachimovschi revine în funcția de șef adjunct interimar al PA, la propunerea procurorului general interimar Ion Munteanu. În 2022, Iachimovschi a candidat la funcția de șef al PA, clasându-se pe locul doi cu 53.01 puncte, în timp ce Veronica Dragalin a obținut un scor de 72.15 puncte, fiind aleasă șefă a instituției. 

Pe parcursul anului 2020, în privința procurorului Iachimovschi au fost inițiate patru proceduri disciplinare cu privire la pretinse abateri disciplinare admise în cadrul exercitării  atribuțiilor în cadrul urmăririi penale și o procedură disciplinară pentru presupuse acțiuni de încălcare a normelor etice care au adus atingere onoarei și prestigiului Procuraturii. Cauzele au fost comasate într-o singură procedură, care ulterior a fost încetată. 

Iachimovschi figurează în calitate de fondator al Asociației procurorilor pentru ordine și dreptate, constituită în septembrie 2019. Procurorii Dumitru Obadă și Iuri Lealin sunt alți doi co-fondatori ai Asociației, care conform statutului a fost creată „în vederea realizării în comun a scopurilor îndreptate spre favorizarea unui dialog constructiv interinstituțional, precum și cu societatea civilă, care ar contribui la edificarea unui Stat de Drept întru triumfarea dezideratelor de justiție și echitate”. 

Procurorul: „Erau puțini oameni cu care să lucrez pentru ca lucrurile să înainteze”

Procurorul Octavian Iachimovschi declara anterior pentru ZdG că prin demersul adresat lui Dumitru Robu a cerut suplinirea personalului pentru anchetarea dosarului „Frauda bancară”. 

„Conform legislației, procurorii nu pot renunța la un dosar. Demersul suna în felul următor: grupul de lucru este în incapacitate, sunt puțini procurori, ofițeri de urmărire penală și niciun procuror nu poate conduce un astfel de grup. Erau puțini oameni cu care să lucrez pentru ca lucrurile să înainteze. Prin demers, de fapt, se solicita suplinirea echipei”, își amintește Iachimovschi. 

În patru proceduri mi s-a incriminat precum că aș fi tergiversat urmărirea penală în niște cauze care erau demult clasate și în care nu erau bănuiți sau părți vătămate. A cincea procedură disciplinară viza un dosar în care ședințele erau închise. Procedurile au fost comasate și închise, inclusiv pe motiv că Inspecția procurorilor nu a prezentat toate probele nici Colegiului disciplinar, și nici CSP”, a precizat pentru ZdG procurorul Octavian Iachimovschi.