O moldoveancă, proprietara unei agenții imobiliare în SUA: „Acasă, nimeni nu m-a învățat cum pot să fac business. Tu crești din nou acolo unde ești acum”

Diaspora din America se strânge, din nou, la început decembrie pentru o Convenție a moldovenilor (MAC) în Las Vegas, după un an de pauză, din cauza pandemiei. O mulțime de lucruri s-au schimbat de când ne-am văzut pentru ultima dată, în 2019 la Philadelphia. Noi ne-am schimbat și R. Moldova, de asemenea, s-a schimbat. Se înțelege că nu ne putem odihni acum, căci multă muncă ne așteaptă înainte și tocmai de asta ne strângem din nou. 

Începem o serie de interviuri cu participanții de la MAC7, ca să vorbim despre ce-i doare, de ce se bucură și motivele pentru care participă la Convenție. 

Prima invitată este Aurica Burduja-Mujdanovic, originară din satul Ivancea, Orhei, absolventă a Academiei de Studii Economie din Moldova (ASEM) și care, în prezent, este proprietara agenției imobiliare „Xhomes Realty” din regiunea Chicago.  

Deși n-a fost acasă de zece ani, Aurica spune că urmărește în continuare cu atenție ce se întâmplă în R. Moldova. Toți prietenii săi sunt plecați, iar în țară i-au rămas doar părinții. „Dar părinții vin la mine de două ori pe an și de fiecare dată stau câte două luni, așa că nu ne simțim că suntem separați, ci mai mult cu un picior acasă, și cu altul – aici”, mărturisește ea inițial. 

• Cum ați aflat de Convenția Moldo-Americană, care se va petrece acum în Las Vegas?
• În 2019, am venit la ediția șase a Convenției, care s-a făcut la Philadelphia și a fost foarte interesant. Însă știam despre aceasta cu mult înainte, întrucât câțiva ani în urmă Convenția s-a ținut la noi, în Chicago. De atunci am ținut legătura cu organizatorii.

• De ce ați hotărât să participați la Convenție în acest an?
• Pentru că mi-a plăcut data trecută. Îmi place ideea generală de a ne strânge la acest eveniment, căci noi aici suntem mulți moldoveni aici, dar ne cunoaștem foarte puțin unul pe altul, mai ales dacă locuim în state diferite. Convenția e o oportunitate să ne întâlnim, să ne vedem. Eu sunt foarte comunicabilă, iar dacă cineva are o istorie interesantă, care mă răvășește, eu pot asculta cu orele. Deci, vin pentru inspirație. De exemplu, data trecută am întâlnit-o pe Victoria Morozov, fondatoarea proiectului „Moldova Project”, și mi-a plăcut foarte mult ce ea face pentru copiii din familiile social-vulnerabile. De atunci, țin legătura cu ea și susțin proiectul. Și apoi, mână de la mână, oferim ajutor celor de acasă, căci prin comparație, noi aici stăm binișor.

• Spuneați că fiecare are o istorie. Care este istoria dvs.? 
• Am venit la Chicago în anul 2011 temporar, ca vizitator. Dar așa s-a întâmplat că din primele săptămâni chiar mi-am întâlnit viitorul soț, care și el este emigrant, dar din Iugoslavia. Părinții lui au venit în America după  anii 90, când el era mic – avea doar 12 ani. După ce ne-am cunoscut, ne-am căsătorit la scurt timp – câteva luni mai târziu. Totul a mers așa de repede, că nici n-am avut timp să mă gândesc… Așa, o dragoste la prima vedere. Acum avem doi copii împreună, un băiat de cinci ani și o fetiță de un an și jumătate. Dar la început a fost foarte greu, căci eu la 23 de ani nu vorbeam engleza. Impresia acasă este că noi imediat de cum ajungem în America, devenim proprietari de companii și producem milioane. Nu. Noi începem de la zero. Eu am lucrat la făcut curățenie și ca dădacă, apoi am condus și autobuzul. Până la urmă, am ajuns să muncesc ca dădacă într-o familie de agenți imobiliari. Când această familie a văzut că am potențial, mi-au propus să lucrez la dânșii, cu jumătate de normă ca dădacă și jumătate ca agent de imobiliar. Peste o perioadă, mi-au spus că eu pot munci și singurică. La început, eram înghețată de frică, nu știam ce anume să fac, dar așa, puțin câte puțin, am mers înainte și am crescut.  Cel mai greu pentru mine a fost timpul când am început să lucrez ca agent, căci pe atunci noțiunea de cumpărare și vânzare era ceva nou pentru diaspora noastră. Noi nu aveam noțiunea asta de comerț cinstit. Oamenilor le părea că ceva nu era curat, că cineva vrea să-i amăgească. Așa că foarte multe uși din comunitatea noastră mi s-au închis de fiecare dată când am încercat să cer ajutor. Dar odată cu anii, am dovedit cine sunt și așa am ajuns unde am ajuns.  O perioadă a fost o rezistență și din partea colegilor. La început, mă priveau cu un fel de: „Da cine mai ești și tu?” Noi suntem văzuți, inițial, greșit în orice business ne-am duce, mai ales în zona de comunicare și cea socială, unde un emigrant nu este primit cu brațele deschise, și trebuie permanent să dovedească ce poate face. Nu este deloc ușor, sunt multe de învățat în domeniul ăsta, ca să pot vorbi cu siguranță despre subiectul meu. Și tu vii din Moldova, idee n-ai despre ce este real estate (piața imobiliară, n.r.) ori bursa de acțiuni. Așa că o iei de la capăt, de parcă ai începe a învăța din clasa întâi. Foarte des aud: „Voi acolo v-ați americanizat”. Păi, n-am avut încotro. Noi am fost nevoiți să ne adaptăm unde am aterizat. Dar mai sunt și cunoștințele pe care nu poți să le primești la universitate. La ASEM nimeni nu m-a învățat cum pot să fac business în America. Sunt două lumi diferite. Tu crești din nou acolo unde ești acum. 

• Apropo, întrebare despre adaptare: în ce limbă vorbesc bunicii și nepoții?
• Noi vorbim engleza acasă. Copiii, la fel, vorbesc engleza. Și avem o provocare când părinții mei vin în ospeție. Băiatul înțelege româna, dar răspunde în engleză. Respectiv, părinții se chinuie cu Google la telefon. Dar, până la urmă, se înțeleg. Eu sper că fata mea micuță să fie o multilingvă ca mama. Eu, fiind din Ivancea, am crescut în ambianța a trei limbi: ucraineana, rusa și româna. Este foarte util în profesia mea să pot vorbi trei limbi diferite, căci mă integrez în mai multe comunități: și cu ucrainenii, și cu rușii, și cu moldovenii. 

• Care ar fi mesajul dvs. pentru cei care vor să participe la Convenție?
• Că trebuie să vină numaidecât! Cu cât mai multă lume, cu atât mai vesel și interesant va fi. După partea oficială, vom avea și o petrecere împreună. Chiar și data trecută când ne-am strâns la masă, foarte mult mi-a plăcut. Așa că, ne vedem acolo.

Irina VanPatten, SUA