Principală  —  IMPORTANTE   —   „Nu permiteți accesul copiilor la…

„Nu permiteți accesul copiilor la terenurile de joacă din parcuri, zonele verzi, dar și curțile blocurilor”. Apelul primarului capitalei către părinți

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, îndeamnă părinții ca să nu permită accesul copiilor la terenurile de joacă din parcuri, zonele verzi, dar și curțile blocurilor, din motiv că prezintă pericol de infectare cu noul tip de coronavirus.

„Am solicitat părerea specialiștilor în acest sens, iar dacă va fi necesar, terenurile de joacă vor fi iarăși sigilate. Vom întreprinde toate măsurile pentru a proteja cetățenii noștri, vom dezinfecta spaţiile publice şi scările blocurilor”, a menționat edilul capitalei.

Ion Ceban a mai adăugat că specialiștii vor verifica activitatea şi măsurile de profilaxie în centrele comerciale din capitală, după ce şi-au reluat activitatea de luni, 8 iunie.