Principală  —  Ştiri   —   Misiunea diplomatică a R. Moldova…

Misiunea diplomatică a R. Moldova la UE va fi extinsă cu 13 poziții noi

Sursa foto: Charles Michel/ Twitter

Echipa misiunii diplomatice a R. Moldova pe lângă UE va fi extinsă, în contextul demarării negocierilor de aderare. Un proiect de decizie în acest sens a fost adoptat de Executiv.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), acesta deține mandatul de a iniția procedurile pentru suplimentarea personalului misiunii diplomatice a R. Moldova pe lângă UE. Acest lucru implică suplimentarea cu 13 noi poziții, cu specializare în domenii relevante pentru negocieri, cum ar fi reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Finanțelor, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerului Justiției, Ministerului Mediului și Ministerului Energiei.

Decizia vine în urma recomandării Comisiei Europene din 8 noiembrie 2023 și a deciziei pozitive a Consiliului European din 15 decembrie 2023, privind deschiderea negocierilor de aderare, inclusiv cu R. Moldova. În vederea consolidării și aprofundării expertizei R. Moldova în discuțiile cu UE, care acoperă cele 35 de capitole de negocieri grupate în 6 clustere tematice, Misiunea Diplomatică a R. Moldova pe lângă UE va fi extinsă cu 12 poziții. Aceste poziții vor fi ocupate de reprezentanți ai instituțiilor naționale, inclusiv din cadrul Biroului pentru Integrare Europeană din Cancelaria de Stat și alte instituții relevante menționate mai sus.