Principală  —  IMPORTANTE   —   Ministra Sănătății despre când se…

Ministra Sănătății despre când se redeschid grădinițile și dacă se permite desfășurarea nunților și a cumătriilor

Foto: protv.md

Până cel puțin la 15 iulie, grădinițele vor rămâne închise, iar redeschiderea lor va depinde de situația epidemiologică, dar și analiza riscurilor de infectare atât pentru copii, cât și pentru personalul angajat. În același timp, o astfel de decizie nu poate fi luată doar de Ministerul Sănătății, dar de mai multe instituții de stat, iar acum, Ministerul Educației lucrează la „o instrucțiune de pregătire a grădinițelor cu instrucțiuni clare”, a declarat ministra Sănătății, Viorica Dumbrăvranu la emisiunea „Puterea a Patra” de la N4.

„Chiar dacă instituțiile preșcolare nu au funcționat, avem cazuri de infectare a angajaților. Se discută instrucțiunile și se determină când vor fi redeschise și care sunt cele care vor fi deschise, etapele și condițiile de deschidere”, a mai menționat Viorica Dumbrăveanu.

Ministra Sănătății spune că indiferent de evoluții, pe perioada stării de urgență epidemică declarată în Republica Moldova nu se poate deschide nicio grădiniță. „Sperăm să avem o tendință pozitivă și să putem discuta”, a încheiat Dumbrăveanu.

Tot în cadrul emisiunii, ministra Sănătății l-a contrazis pe șeful statului care spunea că petreceri cu până la 50 de persoane nu sunt interzise.

„Aglomerările reprezintă un risc sporit. Fiecare măsură trebuie de văzut din punctul de vedere a riscuri.S-a venit cu această restricționare pe perioada stării de urgență, a nunților, cumătriilor, meselor de pomenire. Noi, ceremoniile le-am interzis pe perioada stării de urgență”, a punctat ministra.