Principală  —  Ştiri   —   Mihai Popșoi a avut o…

Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană

Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Vizita la Cartierul General al Alianței Nord-Atlantice coincide cu marcarea aniversării a 30 de ani de la aderarea Republicii Moldova la Parteneriatul pentru Pace al NATO, anunță ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi.

În cadrul întâlnirii a fost discutată implementarea obiectivelor Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului R. Moldova-NATO, consolidarea capacităților de apărare a țării și cooperarea în combaterea noilor amenințări la adresa securității R. Moldova.

„R. Moldova a beneficiat în urma colaborării cu NATO, atât în contextul creșterii capacităților în domeniul militar, dar și în combaterea amenințărilor hibride, cibernetice și managementul crizelor. Totodată, R. Moldova a contribuit la consolidarea securității în Europa prin participarea la operațiunea de menținere a păcii KFOR din Kosovo. Acest lucru demonstrează că, R. Moldova nu este doar consumator de securitate, dar și contribuie la securitatea regională. Am reiterat interesul pentru expertiza și asistența organizației pentru modernizarea sectorului de securitate și apărare a R. Moldova. În pofida tuturor provocărilor, vom continua drumul nostru de avansare pe calea aderării la UE și fortificarea cooperării cu NATO”, declară Popșoi.

Cei doi oficiali au discutat subiectul ce vizează securitatea regională și riscurile generate de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, iar secretarul general adjunct al NATO a reconfirmat angajamentul Alianței pentru parteneriatul cu R. Moldova, respectându-se suveranitatea, integritatea teritorială și statutul de neutralitate al ţării. Mircea Geoană a reiterat suportul pentru integrarea europeană a R. Moldova.