Maia Sandu în deplasare la Atena: „Extinderea UE a făcut întotdeauna Europa mai puternică: politic, economic și din perspectiva securității”
Președinta Maia Sandu a efectuat luni, 15 decembrie, o vizită de lucru în Republica Elenă, unde a avut întrevederi cu președintele Greciei Konstantinos Tasoulas și cu prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, anunță Președinția.
Potrivit unui comunicat, discuțiile purtate la Atena s-au axat pe avansarea procesului de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană, consolidarea relațiilor bilaterale, dezvoltarea cooperării economice și comerciale, precum și valorificarea potențialului investițiilor grecești în economia Moldovei.
În cadrul vizitei, șefa statului a reiterat angajamentul al R. Moldova față de parcursul european.
„O Moldovă ferm ancorată în familia europeană – dedicată democrației, reformelor și cooperării – întărește Uniunea în ansamblu. Extinderea a făcut întotdeauna Europa mai puternică: politic, economic și din perspectiva securității. Moldova dorește să contribuie activ la acest efort comun”, a subliniat Maia Sandu.
La rândul său, prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a apreciat progresele înregistrate de R. Moldova în parcursul său european.
Un subiect central al discuțiilor a fost securitatea energetică, reflectând importanța strategică a acestui domeniu atât pentru R. Moldova, cât și pentru regiune în ansamblu. În acest context, a fost evidențiat rolul Greciei ca un pilon important al securității energetice regionale, datorită extinderii rapide a capacităților de producere a energiei regenerabile și investițiilor strategice în infrastructură de gaz, care contribuie la diversificarea și siguranța aprovizionării cu energie în Europa de Sud-Est.
De asemenea, șefa statului a subliniat dinamica pozitivă a cooperării bilaterale, menționând că „echipa guvernamentală lucrează îndeaproape pentru a traduce relația politică apropiată în proiecte economice concrete”.
„În urma discuțiilor noastre din vara trecută, miniștrii noștri de resort au început deja să lucreze îndeaproape pentru a identifica modalități concrete de a stimula colaborarea – în special în sfera energiei regenerabile, a infrastructurii, a industriei alimentare, a serviciilor digitale și a dezvoltării turismului”, a declarat Maia Sandu.
Totodată, conform Președinției, agenda vizitei la Atena include și o discuție cu experți și cercetători în relații internaționale găzduită de Fundația ELIAMEP, un centru de analiză și cercetare în domeniul politicilor europene și de securitate din Grecia și Delphi Economic Forum, platformă internațională de dialog economic și politic.



