Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Mai multe tinere din R.…

Mai multe tinere din R. Moldova, traficate în Grecia pentru a naște contra cost: Interpol a destructurat o rețea internațională, printre suspecți fiind și două moldovence

30 de tinere din R. Moldova, România, Ucraina, Bulgaria și Georgia au fost identificate pe insula grecească Creta ca fiind traficate în scopul exploatării pentru prelevare de ovule și ca mamă surogat, multe fiind deja însărcinate, iar altele fiind deja în ultimele săptămâni de sarcină.

Drept urmare, 9 persoane au fost arestate în Creta, printre care și o româncă, iar altele sunt date în urmărire internațională sub suspiciunea comiterii a cel puțin 10 infracțiuni: constituirea și aderarea la un grup infracțional organizat, trafic de persoane, mediere pentru adopția ilegală a unui minor, încălcări ale legii privind punerea în aplicare a reproducerii asistate medical, infracțiuni împotriva familiei, înșelarea pacienților cu proceduri medicale false, fraudă, fals în acte publice, vătămare fizică și încălcarea legislației privind medicația.

Potrivit Centrului European pentru Educație și Cercetare Juridică, o clinică medicală din Creta și personalul său sunt investigate pe fondul suspiciunilor că ar fi funcționat ca paravan și intermediari pentru adopții ilegale. Printre cele 9 persoane arestate se numără un cunoscut medic ginecolog în vârstă de 73 de ani din Chania care coordona grupul infracțional, dar și o femeie din România și două femei din Georgia. Alte 2 femei din R. Moldova sunt date în urmărire internațională, în timp ce lucrările de cercetare pentru a se stabili întinderea activităților infracționale continuă.

Gruparea avea o structură ierarhică specifică, cu activitate ilegală de lungă durată în comercializarea de ovule, fertilizarea în vitro și adopția ilegală de bebeluși. Grupul infracțional organizat recruta brokeri care la rândul lor trebuiau să recruteze tinere din străinătate și să le transporte în Creta, unde urmau să fie exploatate pentru prelevare ilegală de ovule și ca mame surogat.

Gruparea acționa ca intermediar în adopțiile ilegale de bebeluși în schimbul unor sume mari de bani, în timp ce înșela sistematic victimele pretinzând în mod fals că le-au supus unei proceduri de transfer de embrioni. Tinerele erau ținute în cel puțin 14 case, într-un mediu închis și controlat, unde rămâneau însărcinate și apoi, contra cost, nășteau bebelușii. Printre clienți erau cupluri ce nu puteau avea copii, bărbați singuri sau cupluri de același sex care nu îndeplineau cerințele legale pentru fertilizare în vitro. Cei mai mulți clienți proveneau din Grecia, Italia, Turcia și din unele state balcanice.

Pentru a-și atinge scopul, membrii grupării criminale au efectuat o serie de fapte penale întocmind documente justificative false în scopul emiterii unei hotărâri judecătorești pentru persoanele care nu îndeplineau cerințele legale și, în cooperare cu alte clinici sau laboratoare medicale și medici, au falsificat documente medicale și certificate de naștere, precum și alte documente administrative. În cazurile părinților din țările în care era interzis procesul de obținerii a unui copil de la o mamă surogat, grupul infracțional a ajutat la declararea nașterilor drept adopții internaționale.

Venitul grupării de criminalitate organizată provenit din fiecare surogat era între 70 000 și 100 000 de euro, ajungând în unele cazuri la 120 000 de euro, cu un profit net de cel puțin 70%. Brokerii primeau între 3 000-5 000 euro pentru fiecare mamă surogat pe care o aduceau și o taxă lunară de supraveghere până la naștere între 300-600 euro.

Autoritățile grecești au estimat că, din decembrie 2022, au fost înregistrate cel puțin 182 de cazuri de exploatare, însă din probe rezultă că rețeaua activa din 2021.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a venit deja cu o reacție, anunțând că Ambasada țării noastre în Republica Elenă s-a autosesizat pe caz, dar „informații oficiale de la autorități despre cetățeni moldoveni vizați sau de la eventuale victime în adresa ambasadei nu au parvenit”, fiind în așteptarea unor date oficiale.