Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   MAEIE: 40% din condițiile Comisiei…

MAEIE: 40% din condițiile Comisiei Europene în procesul de aderare, finalizate

La 9 luni de la obținerea statutului de candidat pentru aderare la Uniunea Europeană, Ministerul de Externe anunță că Republica Moldova a realizat 40% din condiționalitățile anunțate de Comisia Europeană. Despre acest lucru a declarat secretarul Ministerului de Externe și Integrării Europene, Vladimir Cuc, transmite Vocea Basarabiei.

Potrivit demnitarului, cele mai multe acțiuni se referă la modificarea și adoptarea unor legi ce au scopul de a asigura buna funcționare a instituțiilor statului.

„Intensitatea acțiunilor noastre, a autorităților este înaltă. Noi, la momentul actual, avem 40% de procente din acțiuni implementate, circa 40% sunt la faza ori foarte avansată ori finală și acest procentaj deja crește. Și avem în jur de 20% de acțiuni, din acele 60, încă nerealizate sau există necesitatea unui efort mai consolidat”, a declarat Vladimir Cuc.

Amintim că, în iunie 2022, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată de aderare la Uniunea Europeană. Decizia a fost luată în unanimitate de toate țările membre ale UE în cadrul summitului Consiliului European, care s-a desfășurat la Bruxelles. Comisia Europeană a recomandat atunci Republicii Moldova realizarea a 9 condiționalități de bază și a altor acțiuni care urmează să fie realizate pentru lansarea negocierilor. Majoritatea vizează reforma justiției și combaterea corupției și consolidarea capacității administrației publice.