Principală  —  Ştiri   —   LIVE/ Contestațiile partidului „Șansă” privind…

LIVE Contestațiile partidului „Șansă” privind infirmarea rezultatelor alegerilor, declarate inadmisibile

Captură foto: Privesc.eu

Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) s-au întrunit în ședință duminică, 12 noiembrie. Autoritatea electorală examinează contestațiile partidului „Șansă” privind infirmarea rezultatelor alegerilor în circumscripțiile electorale de nivelul II.

De asemenea, membrii CEC urmează să aprobe cuantumul indemnizației pentru efectuarea renumărării în unele circumscripții electorale din cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023.

Contestațiile sunt examinate în lipsa reprezentantului partidului „Șansă”.

UPDATE 14:40

Se declară inadmisibile contestațiile depuse la CEC. Hotărârile și inacțiunile CEC pot fi contestale în instanțe în termen de trei zile”, se aratp în dispozitivul raportat de către Ludmila Lupașco.

În prezența a șapte membrii, proiectul de hotărâre prezentat de către Ludmila Lupașco a fost aprobat cu votul a șase membri „pro” și o abținere.

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a decis anularea înregistrării la alegerile locale generale a tuturor candidaților partidului Șansă, cu două zile înaintea scrutinului electoral, la data de 3 noiembrie. Decizia a fost luată în contextul raportului prezentat de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) privind atacurilor asupra R. Moldova și implicarea Federației Ruse în alegerile din R. Moldova.

Ulterior, membrii CEC au executa Dispoziția nr. 92 din 3 noiembrie 2023 a Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a R. Moldova, privind anularea înregistrării la alegerile locale generale a tuturor candidaților partidului. Astfel, în primul tur al alegerilor locale generale, reprezentanții „Șansă” nu au candidat, iar în dreptul numelor a fost aplicată ștampila cu mențiunea „retras”.