LA BUCUREȘTI: discuții româno-americane despre măsurile aliate de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul estic
Vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, ajunge vineri la Bucureşti în prima sa vizită în România de la preluarea mandatului. Astăzi, oficialul american se află în Polonia, iar vineri se va întâlni, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis. Primirea oficială va avea loc la ora 14,00, pe platoul de ceremonii de la Cotroceni.
Cei doi oficiali au programate convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, la finalul cărora, la ora 15,30, vor susţine declaraţii de presă comune.
Conform Administraţiei Prezidenţiale, prezenţa la Bucureşti a vicepreşedintelui Kamala Harris reconfirmă soliditatea Parteneriatului strategic bilateral şi angajamentul ferm al SUA de a susţine securitatea României şi a aliaţilor NATO de pe Flancul estic, reflectând, totodată, aprecierea administraţiei americane pentru abordarea responsabilă şi implicată a ţării noastre în contextul ameninţărilor actuale de securitate generate de agresiunea ilegală a Federaţiei Ruse, precum şi în gestionarea fluxurilor de refugiaţi de la graniţe şi acordarea de asistenţă umanitară.
Întrevederea se înscrie în cadrul eforturilor aliate şi transatlantice de coordonare strânsă în vederea gestionării situaţiei de securitate, în special la Marea Neagră, cu impact asupra securităţii euroatlantice, şi vine în continuarea consultărilor la cel mai înalt nivel între liderii aliaţi din 11, 18 şi 28 februarie, la care a participat preşedintele Iohannis şi care au avut loc la iniţiativa preşedintelui Joe Biden.
„Preşedintele Klaus Iohannis şi vicepreşedinta Kamala Harris vor discuta despre măsurile aliate de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul estic, inclusiv perspectiva creşterii în continuare a prezenţei militare americane şi aliate în România, ca măsură suplimentară de asigurare a securităţii ţării noastre şi a întregii regiuni. Va fi abordată și coordonarea, în continuare, a comunităţii transatlantice privind adoptarea de noi sancţiuni privind Rusia”, a precizat Administraţia Prezidenţială.
Vizita vicepreşedintelui Kamala Harris are loc şi în contextul împlinirii, în 2022, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic bilateral.