„Cum scăpăm de durerea de dinți din satele noastre?”
Interviu cu Gheorghe Edu, fost profesor de geografie, unul dintre cititorii ZdG din satul Pelinia, raionul Drochia
Citește ZdG de pe la începuturi. Preferă să discute cu vecinii și cu prietenii cele mai aprinse articole din ziar. Dacă e zi de joi, iar ZdG întârzie să ajungă la el, ne contactează să afle dacă nu cumva nu a apărut ziarul. Este fost învățător de geografie, dar e interesat în egală măsură de agricultură, politică, educație sau sănătate.
— Dle Edu, de la ce vârstă citiți ZdG?
— Să știți că eu nu număr niciodată anii. Sunt născut odată cu Grigore Vieru și, când ajung în februarie, iar la radio se spune câți ani ar fi împlinit Vieru, atunci îmi dau seama ce vârstă am și eu…
— Sunteți pedagog. La 29 iulie, ZdG împlinește 18 ani. Din experiența dvs., ce înseamnă această vârstă în viața omului?
— Din 1995 sunt la pensie. De fapt, pe noi ne-au alungat din școală, ca să cedăm locurile celor tineri. Așa era politica statului la acea vreme. Eu citesc acum o carte scrisă de Mircea Druc. Și Druc, și Testemițeanu, și alte personalități notorii s-au format, în primul rând, prin muncă. Ei nu au stat zile la rând prin studiouri de televiziune, învățându-i pe toți minte. Mircea Druc povestește în această carte că taică-său avea vreo sută de oi și el, copil fiind, avea grijă de ele. Muncea. El nu s-a temut că, dacă paște oile, nu va putea ajunge un politician cu renume. Din 1958 până în 1995, am muncit în școală fără odihnă și fără vreo foaie de boală. Apoi iată, în toți acei ani, nu am avut în sat niciun caz de suicid, de dispariție a copiilor, de violuri, etc. Acum, toți vor să fie vedete și, dacă nu reușesc ori dacă nu le vine un prinț pe cal alb la poartă, își pun capăt zilelor. Eu nu pot înțelege acești tineri. Acum, de mici, îs duși și aduși de la grădinițe cu mașinile, au jucării scumpe, computere, telefoane. Pe timpul nostru, copiii veneau la școală singuri, prin glod, pe ploaie sau prin ninsoare. Erau deprinși cu greutățile. Dacă copilul nu e deprins cu greutățile, el crește un neputincios. Dacă nu muncesc fizic, tinerii se atrofiază, inclusiv mintal.
Oamenii ar oferi soluții prețioase, astfel încât guvernarea ar greși mai puțin
— Ne tot spuneți la telefon că deputații, miniștrii, dar și ziariștii nu prea ajung prin sate. De ce ar trebui să ajungă?
— Dacă ar ajunge prin sate, ar avea posibilitatea să vorbească direct cu oamenii. Mai mult ei, decât noi, au nevoie de astfel de discuții. Bunăoară, când încep o reformă, ar trebui să le explice oamenilor, să le spună ce au de gând, dar și când anume vor face și în cât timp. În cazul multor probleme oamenii ar oferi soluții prețioase, astfel încât guvernarea ar greși mai puțin.
— Și ce soluții ați oferi dvs.?
— Mă gândesc ce le-aș propune, dar și ce nu le-aș propune să facă. Dacă aș fi în fruntea statului, aș face niște înțelegeri cu Ucraina, ca să ne ajute la modernizarea căii ferate. Prin 1948, după foamete, în Gara din satul meu, Sofia, erau câteva eșaloane cu ucraineni care schimbau linia ferată. Acum e nevoie de o cale ferată modernă, care ar asigura legătura R. Moldova cu Ucraina și cu România. Aș mai cere ca Ucraina să ne ajute cu specialiști care ne-ar sprijini la construcția sistemelor de irigare, după model ucrainean. Am muncit, ani la rând, în regiunea Herson și am văzut cum sunt construite sistemele de irigare. Și la noi se vorbește despre construcția unor astfel de sistem, dar cine le-ar proiecta? Cine va estima dacă avem sau nu apă, pentru ca acestea să funcționeze?
— Dar cum ZdG a maturizat R. Moldova?
— Este un ziar la care, îmi închipui, nu e ușor de muncit. Dacă în mahala ai spus un cuvânt neplăcut despre cineva, poți primi și o bâtă în cap, dar ZdG a reușit destul de cult să evite bâtele în cap, deși spune, deseori, lucruri neplăcute despre persoane cu funcții înalte. Altceva e complicat. Lumea nu prea citește. Chiar la noi în sat, sunt mai mulți abonați, dar când îi întreb ce au citit, înțeleg că puțini citesc. Ei nu citesc articole serioase, ca să le poată analiza, să le poată dezghioca… Dar, pe cei care citesc – ziarul îi ajută.
— Aveți mulți săteni care nu știu a citi?
— Cred că majoritatea. Școala sovietică nu ne-a învățat a citi. Am avut o situație când munceam verile prin Ucraina, am urmărit cum cei cu care eram împreună, câte un ceas, citeau o scrisoare. Citeau câte o literă, după care legau un cuvânt. Marele geograf și călător Nicolai Przewalski a fost cel care a promovat stilul de lectură rapid, pe verticală. Eu încerc să urmez exemplul lui. Joi, când ajunge la mine ZdG, parcurg tot ziarul în câteva minute, după care, când am timp, citesc atent toate articolele. Deci, în primul rând, la școală, elevul trebuie învățat să citească. Acum puțini mai citesc…
— Dar ce ar trebui să cunoască elevii despre geografie?
— În primul rând, ei trebuie să știe că este geografie. Această disciplină trebuie să fie plasată printre cele mai importante, dar au rămas doar câteva ore în programele de studii. Și studierea Istoriei e catastrofală. De altfel, se mai citește Istoria integrată, pentru care autorii au primit distincții de stat, sau s-a trecut la Istoria adevărată? La noi, reforma în școala medie a avut deja loc. Știți cum? Foarte mulți pedagogi au migrat, după care au fost închise școli și tot așa. Așa a fost reforma. Sunt multe probleme în Educație, dar, uneori, am impresia că ministrul actual tremură în fața fostului ministru, Popovici. Apropo, de ce ZdG nu ar analiza cum, în cei peste 30 de ani de Independență, miniștrii Educației au distrus educația.
Cum e acum, fiecare sat cu durerile sale, cu drumul său, nu facem nimic
— Și viața în Pelinia cum e?
— Avem un centru de sănătate, construit cu ajutorul fondului de investiții. Avem lucrători medicali foarte buni, care muncesc cu dăruire, dar nu avem servicii de stomatologie. Și la noi, la fel ca și în alte sate, avem oameni care, din lipsa banilor, nici nu ies din sat. Dacă îi apucă durerea de dinți, nu au nicio soluție, aceștia plâng și se țin de falcă. De ce nu ar veni, o dată în săptămână, vreo stomatologie ambulantă, ca să ne salveze?
— Migrația, sărăcia, necazurile generează divorțuri și despărțiri. Familia dvs. are mult peste 60 de ani. Cum ați păstrat-o?
— Foarte simplu, noi nu am plecat din sat, dar nici nu am fugit de probleme. Din tinerețe, soția mea a fost firavă. Într-un timp, a stat 10 zile în comă. Atunci nu mai aveam speranță, dar iată că a ajuns la 85 și suntem împreună. Acum îmi spune că ea e în viață, pentru că am fost mereu alături, că eu nu am plecat prin lumea mare, lăsând-o cu vreo străină să o îngrijească. De bună dimineață, vorbim ce avem de făcut, dar mai ales ce nu ar trebui să facem. Așa, eu la 88 de ani, ea la 85, suntem mulțumiți că suntem împreună. Avem două fiice. Așa copiii au avut și tată, și mamă. Dacă se despart familiile, s-ar părea că nu e o problemă. Bărbații își găsesc femei, femeile – bărbați, dar copiii nu-și mai găsesc vreodată și tată, și mamă. Da, distanțările sunt dureroase. Avem nepoți, unul – în Anglia, altul – la Kiev. A fost toamna trecută, după vreo 20 de ani de lipsă. A intrat în casă, dar soția, adică bunica lui, nu l-a mai recunoscut, deși toată copilăria a crescut pe aici.
— Și care e cea mai frumoasă amintire din viața dvs.?
— Eu nu am deloc amintiri urâte. Noi niciodată nu am avut supărări că nu avem bani. La noi banii nu au fost niciodată motiv de discordie. Cât făceam, atâta cheltuiam. O adevărată salvare a fost soția, care e tare bună gospodină, întotdeauna pregătea bucate gustoase. Din nimic, ne alimentăm bine și sănătos. A fost soră medicală în spital și a muncit mult în schimburi de noapte. Asta i-a măcinat sănătatea. Acolo, dacă într-o noapte ai vreun mort și nu dormi, ești pierdut. Ea toată viața a muncit zi și noapte.
— Dacă ați fi pescar, ce i-ați cere „peștișorului de aur”?
— La anii mei vreau sa ajung să văd în R. Moldova o reformă teritorial-administrativă adevărată. Tot îl aud pe dl Igor Grosu că încă nu e timpul de reformă, că începe descentralizarea, dar noi, ca să poată munci toți miniștri, trebuie să împărțim R. Moldova în trei regiuni și să fie legături sigure, cu magistrale, între aceste regiuni. Să se calculeze de câte școli, de câte spitale, de câți procurori avem nevoie, restul problemelor s-ar rezolva. Cred că și de durerea de dinți am scăpa mai ușor. Așa cum e acum, fiecare sat cu durerile sale, cu drumul său, nu facem nimic. Chiar aș vrea ca echipa de la ZdG să scrie despre asta, să promoveze reforma. Cred că cititorii au nevoie de astfel de articole.
— Vă mulțumim pentru acest dialog.
Pentru conformitate, Aneta Grosu
