Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   În premieră, Judecătoria Chișinău aplică…

În premieră, Judecătoria Chișinău aplică noile prevederi privind eliminarea conținutului abuziv din mediul digital, după ce o magistrată a fost agresată în incinta instanței

Imagine simbol. Foto: Institutul pentru Politici și Reforme Europene

Judecătoria Chișinău a aplicat, în premieră, noile prevederi ale Legii nr. 45-XVI cu privire la prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie, într-o cauză având ca obiect protecția unei judecătoare supuse agresiunilor online din partea unei justițiabile (n.red. Persoană care apare ca parte într-un proces), anunță marți, 17 februarie, Consiliul Superior al Magistraturii.

Potrivit CSM, începând cu 14 februarie 2026, au intrat în vigoare modificări la art. 15 al Legii nr. 45/2007, fiind introdusă litera k), care prevede obligarea agresorului de a elimina din dispozitivele digitale și/sau din sistemele informaționale datele informatice cu conținut abuziv.

Astfel, instanța a reținut că modul de exprimare, intensitatea limbajului și caracterul repetitiv al mesajelor transmise de agresoare, care a agresat pe 29 ianuarie o judecătoare, demonstrează lipsa oricărei rețineri și caracterul obsesiv al comunicărilor.

„Aceste circumstanțe relevă că agresiunea nu este una izolată, ci face parte dintr-un comportament susceptibil de repetare care are drept scop umilirea persoanei.

Potrivit Legii nr. 45/2007, o asemenea situație constituie o „situație de criză”, întrucât afectează integritatea psihică a victimei și creează un pericol continuu, justificând intervenția promptă a instanței. Instanța a mai reținut că agresoarea a manifestat un comportament agresiv și denigrator atât față de victimă, cât și față de colegii acesteia, iar măsurile dispuse anterior nu și-au atins scopul”, a precizat CSM.

Totodată, conform Consiliului, agresoarea continuă acțiunile de hărțuire online (cyberbullying), formă de intimidare inițiată offline și extinsă în mediul digital, „prin utilizarea tehnologiei pentru a susține un comportament intenționat, repetitiv și ostil, destinat să provoace suferință, umilință, intimidare și descurajare”.

„Instanța a subliniat că tolerarea unui asemenea comportament ar echivala cu normalizarea violenței verbale și digitale împotriva femeilor, în special a celor care exercită funcții publice, descurajând participarea lor în viața publică și creând impresia că măsurile dispuse de instanțele de judecată sunt lipsite de autoritate și eficiență. Neintervenția ar constitui o încălcare a obligației pozitive a statului de a preveni și sancționa violența bazată pe gen, inclusiv violența digitală”, a adăugat CSM.

Consiliul a evidențiat că această hotărâre confirmă că noile instrumente legale permit protejarea efectivă a femeilor care au devenit victime ale violenței digitale și oferă un precedent important pentru combaterea hărțuirii online, inclusiv împotriva femeilor care exercită funcții de demnitate publică.

O magistrată de la Judecătoria Chișinău a fost agresată pe 29 ianuarie, în incinta instanței de către o „justițiabilă”. Atunci, CSM a emis un comunicat în care „condamnă cu fermitate incidentul grav”. Cazul este documentat în prezent de către oamenii legii.

Potrivit Consiliului, astfel de acțiuni sunt „absolut inadmisibile într-un stat de drept și reprezintă un atac direct nu doar asupra unui judecător, ci asupra independenței justiției și a autorității puterii judecătorești în ansamblu”.

Diana Fetco, șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General al Poliției, a precizat pentru Ziarul de Gardă că incidentul a fost înregistrat, iar „polițiștii întreprind acțiuni de documentare în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor”.