Guvernul solicită ajutorul partenerilor europeni în contextul deversărilor de petrol în râul Nistru. „Solicităm mobilizarea unor echipe de specialiști și a echipamentelor necesare pentru gestionarea situației”
În contextul deversărilor de petrol în râul Nistru, ca urmare a atacului Rusiei în Ucraina, Guvernul a solicitat, prin Ministerul Afacerilor Interne (MAI), activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, a anunțat vineri, 13 martie, premierul Alexandru Munteanu.
Potrivit lui Munteanu, prin acest mecanism, solicită sprijinul partenerilor europeni „pentru mobilizarea rapidă a unor echipe de specialiști și a echipamentelor necesare pentru gestionarea situației din teren”. Mai exact, echipamente pentru captarea, reținerea și colectarea impurităților petroliere din apă, precum și despre stații mobile de testare a calității apei.
„Acest sprijin este necesar pentru a consolida capacitățile de intervenție ale instituțiilor responsabile – Ministerul Mediului, prin Agenția de Mediu și Apele Moldovei, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Agenția Națională pentru Sănătate Publică – care sunt implicate în monitorizarea și gestionarea situației. Suplimentar, am solicitat intervenția Ministerului Apărării cu militari, echipament şi unităţi de tehnică”, a precizat prim-ministrul.
Totodată, Guvernul a informat că partea ucraineană intervine pe malul lor al Nistrului, iar echipele din România sunt deja în teren și instalează filtre suplimentare. După atacul Rusiei asupra hidrocentralei din Ucraina, în râul Nistru a ajuns mai mult combustibil care este transportat de curentul apei.
„Pe baza datelor de laborator, care arată depășirea limitelor admise în zona Naslavcea, am fost nevoiți să ridicăm gradul de alertă pentru locuitorii din regiune. În aceste condiții, nivelul de risc este stabilit la galben”, scriu autoritățile.
Centrul Național de Management al Crizelor a anunțat marți, 10 martie, despre o posibilă poluare în urma deversării în amontele râului Nistru, subliniind că instituțiile au preluat analize pentru a determina cu exactitate natura substanțelor și concentrația acestora în apă.
Locuitorii municipiului Bălți au rămas fără apă potabilă în dimineața zilei de 11 martie, după ce autoritățile au decis sistarea alimentării din cauza unei pete de produse petroliere care a ajuns în apropierea stației de pompare din râul Nistru.
Pe 12 martie, Ministerul Mediului a informat că substanța petrolieră continuă să se reverse dinspre Ucraina și ajunge în râul Nistru, informează Ministerul Mediului. Din această cauză, cele mai recente probe prelevate în zona Naslavcea prezintă riscuri de siguranță pentru alimentarea cetățenilor de clasa 5. Ministerul a recomandat administrației să sisteze alimentarea cu apă și îndeamnă cetățenii să nu folosească apa din râu din această zonă pentru uz casnic sau pentru animale.