Principală  —  Ştiri   —   Grupare specializată în cultivarea și…

Grupare specializată în cultivarea și comercializarea drogurilor, destructurată de INI, la Florești

Imagine simbol. Sursa foto: poliția.md

Activitatea infracțională a unei grupări specializate în cultivarea și  comercializarea drogurilor, pe teritoriul orașului Florești, a fost destructurată de ofițerii Direcției Antidrog a INI. Potrivit poliției, făptașii „și-au deschis” o afacere de cultivare și realizare a drogurilor de tip marijuana, pentru un cerc restrâns de persoane.

Oamenii legii spun că, pe parcursul anului 2023, au identificat o afacere ce ține de cultivarea și realizarea drogurilor de tip marijuana unui cerc restrâns de persoane.

Timp de două luni, polițiștii au documentat activitatea infracțională a liderului grupării, un bărbat de 47 ani și a unui membru activ cu vârsta de 49 ani, ambii originari și domiciliați în raionul Florești.

Liderul grupării cultiva plantele de marijuana la domiciliu său, în grădina casei, după care le ambala și le realiza pe teritoriul orașului Florești, prin intermediul altor complici, potrivit poliției.

Poliția spune că la sfârșitul lunii mai curent, au fost efectuate mai multe percheziții în Florești în urma cărora, la domiciliul liderului grupării, precum și la complicele acestuia, au fost depistate și ridicate droguri de tip hașiș și marijuana, precum și 170 de plante de cannabis bine îngrijite și crescute în ghiveciuri camuflate în ograda casei de locuit.

Pe numele liderului grupării a fost eliberat mandat de arest pe un termen de 30 zile, iar complicele acestuia este cercetat în stare de libertate.

Potrivit poliției, infractorii riscă o pedeapsă cu privațiunea de libertate de la 5 la 10 ani.