Germania va permite poliției să doboare drone care vor fi considerate o amenințare, după recentele alerte cu drone în Europa

Ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, a prezentat o serie de amendamente legislative pentru consolidarea mijloacelor poliției care va putea „acționa cu tehnologii moderne în fața amenințărilor reprezentate de drone”, relatează Agerpres.
„Doborârea dronelor va fi de acum reglementată și posibilă pentru poliția federală”, a afirmat Alexander Dobrindt, ministrul de interne al Germaniei, la finalul unei reuniuni a guvernului, în care a prezentat textul cu amendamente.
În plus, va fi înființat „un centru de apărare anti-drone” pentru coordonarea acțiunii poliției federale cu cea a landurilor germane, a adăugat Dobrindt. Ministrul a explicat că Berlinul lucrează cu țări cu o experiență mai mare în domeniu, pe de o parte cu Israelul, dar și cu Ucraina, ținta zilnică a atacurilor rusești asupra localităților sale și pe front.
„Suntem deja în contact cu țări având o experiență mult mai avansată în domeniu. Avem un schimb intens cu Israelul, precum și cu Ucraina”, a spus el.
Fără a preciza vreun calendar, Dobrindt a menționat un buget de ordinul „a milioane de euro cu trei cifre”, adică minimum o sută de milioane de euro, subliniind că echipamentul va depinde și de capacitățile de producție ale industriilor aferente.
Rusia se află „probabil” în spatele recentelor alerte cu drone în Europa, în special al incidentelor care au paralizat aeroportul din München săptămâna trecută, a afirmat cancelarul german Friedrich Merz, calificând survolurile drept „tentative destabilizatoare”.