FOTO Cum arată din interior trenul blindat al lui Putin, care costă 6,8 miliarde de ruble: Înăuntru există un hamam și un cabinet cosmetologic, iar în curând va fi și un bar
Trenul blindat, cu care circulă președintele Vladimir Putin prin Rusia și care a devenit cunoscut în urmă cu câteva luni, a costat cel puțin 6,8 miliarde de ruble. Despre asta scrie într-o investigație a Centrului „Dossier” , în colaborare cu CNN, Süddeutsche Zeitung, Westdeutscher Rundfunk и Norddeutscher Rundfunk, care au obținut mii de documente ale Zircon Service, companie ce deservește trenul blindat.
În martie 2017, Zircon Service a primit comanda de a construi un vagon pentru sport și fitness, special pentru Putin. Acest vagon conține o sală de sport, un hamam și un cabinet cosmetologic, care dispune de o gamă completă de echipamente necesare pentru ajutor medical de salvare a vieții în caz de urgență: un ventilator, un defibrilator, o pompă de perfuzie, un aspirator pentru igienizarea căilor respiratorii. Acest birou este protejat de interceptări: are „hardware pentru a proteja împotriva scurgerii de informații acustice”, reiese din documente.



De asemenea, în camera cosmetologică există dispozitive pentru proceduri anti-îmbătrânire, cum ar fi un dispozitiv pentru radio-lifting și un dispozitiv pentru terapie cu ultrasunete. După cum notează „Dossier”, cu ajutorul unor astfel de echipamente este posibilă întinerirea pielii folosind unde radio de înaltă frecvență, efectuarea procedurilor de iontoforeză, incrustație, micromasaj și drenaj limfatic.
În sală, subliniază Dossier mai este o bancă pentru exerciții abdominale, un aparat de hiperextensie, tatami și gantere de până la opt kilograme.


Totodată, potrivit investigației, specialiștii de la Institutul de Cercetare în Radiocomunicații din Moscova au dezvoltat propriul sistem de tamponare pentru televizoarele din tren. Era necesar, pentru că în timpul testării trenului s-a dovedit că televizoarele își pierd semnalul atunci când vagonul trece pe sub poduri sau pe lângă clădiri înalte, difuzând un singur post de televiziune.
Acum Zircon lucrează la mai multe proiecte pentru președinte, cum ar fi crearea unui vagon cu un centru multimedia și a unui al doilea vagon pentru sport și fitness. Zircon pregătește și două vagoane de lux, unul va avea patru compartimente și un bar, celălalt va avea șase compartimente. De asemenea, compania intenționează să construiască două vagoane-restaurant cu comunicații speciale, un vagon lounge și două vagoane de serviciu pentru odihnă și negocieri.
În total, 22 de vagoane sunt operate în cadrul trenului special, dar de obicei nu toate sunt folosite în același timp. Cel mai adesea, aproximativ zece vagoane sunt conectate pentru o călătorie.
Fotografii cu președintele Putin în trenul său special au fost publicate o singură dată. Este vorba despre niște imagini de la o întâlnire pe 19 octombrie 2012 cu viceprim-ministrul Arkadi Dvorkovici, ministrul transporturilor Maxim Sokolov și șeful Căii Ferate Ruse Vladimir Iakunin. Vagonul în care au fost fotografiați a fost realizat tot de Zircon Service. Același interior se regăsește în broșura companiei, mobilierul fiind descris drept „stil clasic respectabil cu utilizarea materialelor naturale și lemne prețioase”.


Zircon Service a refuzat să răspundă la întrebările autorilor anchetei. Serviciul de presă de la Kremlin a declarat pentru CNN că trenul blindat a lui Vladimir Putin nu are un vagon pentru sport.